MENIU

Aproape jumătate dintre copii nu știu cui să ceară ajutor atunci când le sunt încălcate drepturile

<p>Aproape jumătate dintre copii nu știu cui să ceară ajutor atunci c&acirc;nd le sunt &icirc;ncălcate drepturile&nbsp;</p>

Aproape jumătate dintre copii nu ar ști cui ar trebui să se adreseze, în cazul în care ar fi folosiți pentru producerea unor materiale pornografice sau ar fi exploatați prin muncă, se arată într-un comunicat al Organizației Salvați Copiii, remis Agerpres. 

Potrivit raportului de cercetare "Cunoașterea, importanța și respectarea drepturilor copilului în România — Opiniile elevilor", realizat de Organizația Salvați Copiii și făcut public joi, se arată că a crescut semnificativ nivelul declarat de intoleranță a copiilor față de copiii romi, copiii cu dizabilități fizice, cei cu dizabilități mintale ușoare, cei seropozitivi, precum și față de copiii din instituțiile de plasament. Cea mai îngrijorătoare creștere a intoleranței se remarcă în relație cu copiii cu HIV/SIDA, fapt ce se corelează cu niveluri scăzute de informare cu privire la această tematică, cauzate de numărul mic de acțiuni de informare sau chiar de absența acestora, aproape 50% dintre ei nefiind de acord să aibă coleg de clasă un copil infectat cu HIV/SIDA.

"Întrebați dacă ar ști cui să ceară ajutorul dacă ei sau prietenii lor s-ar confrunta cu diferite forme de violență, între 31% și 47% dintre elevi ne-au spus că nu ar ști la cine să apeleze. Mai mult, inclusiv în rândul elevilor care au spus că știu cine i-ar putea ajuta, nivelul de informare pare să fie unul scăzut, pentru că aproximativ 15% dintre aceștia nu pot menționa sau nu menționează nicio instituție sau persoană căreia s-ar adresa. Aceste procente ne arată că, de fapt, numărul elevilor care nu dispun de informațiile necesare pentru a se proteja și a-și apăra drepturile este îngrijorător de mai mare, ceea ce face ca acești copii să aibă nevoie să primească informațiile și sprijinul adecvat pentru a ști cum să reacționeze!", a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, în documentul citat.

În cadrul seminarului organizat joi, la care au participat reprezentați din Ministerul Justiției, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Serviciul Prevenire din cadrul Direcției Generale de Poliție București, Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților și Salvați Copiii, a fost abordată și tematica educației juridice, având în vedere că aceasta poate contribui major la creșterea capacității copiilor de a-și folosi și proteja drepturile. Cu aceasta ocazie, Salvați Copiii a lansat trei manualele pentru adolescenți și un ghid pentru facilitatori, care formează pachetul de resurse educaționale "Adolescenții — drepturi și legi".

Mai multe pe Agerpres.