MENIU

Ionuț Moșteanu, USRPLUS: „Zilele lui Cîțu la Palatul Victoria sunt numărate”

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USRPLUS. Foto/Arhivă

Purtătorul de cuvânt al USRPLUS, Ionuț Moșteanu, spune că textul moțiunii a fost deja tirmis către AUR, iar USRPLUS îl vrea plecat din fruntea guvernului pe Florin Cîțu. Moșteanu spune că vor sta la masa negocierilor pentru un alt premier cu cei de la PNL și UDMR.

„Am discutat împreună cu parlamentarii noștri despre următorii pași pe care trebuie să îi parcurgem împreună. Avem deja 80 de semnături, am lucrat pe textul moțiunii, am trimis și la AUR o variantă, urmează un comitet politic din care fac parte mai mulți membri ai formațiunii.

Vrem să vedem dacă există înteleciune, dacă este om de stat și înțelege că trebuie să facă un pas în spate. Miniștrii USRPLUS nu participă la ședința de guvern, deci Florin Cîțu poate adopta proiectele controversate.

Pare că domnul Cîțu trece peste orice pentru a aduce acest program. Doar el are o urgență, noi vrem transparență. Se grăbește pentru că vrea să-și aducă voturile la congresul PNL. El vrea să includă în rectificarea bugetară aceste amendamente, ca să fie adoptate pe repede înainte. Nu cred ca are curaj să revoce miniștrii USRPLUS. Dacă însă o va face, noi depunem moțiune, el va numi miniștrii interimari timp de 45 de zile. Zilele lui Cîțu la Palatul Victoria sunt numărate. Avem certitudinea semnăturilor pentru înregistrarea moțiunii, cu siguranță se vor strânge și voturile. Vrem să vedem dacă PSD chiar vrea să îl dea jos pe Cîțu, ori dacă ei primesc comenzi din alte parți. Cel care a făcut ceea ce nu trebuia făcut și care a dovedit că nu e pregatit, este Cîțu. Președintele Iohannis ar fi trebuit să joace un rol activ în remdierea acestei situații complicate pentru țară. Cîțu nu respectă nimic, folosește abuziv poziția. Răul cel mai mare, în acest moment, e să rămână la guvern un om care nu știe ce să facă cu puterea dată de Parlament. Sunt multe lucruri care ne deosebesc și despart, dar conjunctural, AUR și USRPLUS cred că este timpul ca Florin Cîțu să plece. Nu știu să fi venit Cîțu să negocieze cu cineva din USRPLUS, dar am văzut doar intoxicări. Nu am venit în aceasat coaliție să ne agățăm de scaune, precum Cîțu. El trebuie să plece, ne așezăm la masă cu PNL și UDMR, mergem cu alte variante de premier, domnul Bolojan este unul dintre ei”, a declarat Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USRPLUS.