MENIU

Impact violent pe DN 6, în județul Giurgiu. Două persoane, la spital

Accident DN6

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, pe DN 6, între localitațile Naipu și Prunaru, relatează realitateadegiurgiu.net.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, găsite în afara părții carosabile, unul dintre acestea fiind răsturnat. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ. 

Persoanele rănite, bărbați în vârstă de 34 și 44 de ani, au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor de la  autoturisme.