MENIU

Guvernul trage preșul de sub picioarele Transgaz

Guvernul lasă Transgaz fără bani de investiții în acest an, absorbind marea majoritate a profitului, deși este vorba de compania care trebuie să construiască proiectul strategic BRUA.

Ministerul Economiei, care deține pachetul majoritar la Transgaz, a avut câștig de cauză în fața conducerii companiei, în ședința Consiliului de Administrație de joi, 7 iunie și a decis drenarea a 90% din profitul companiei pe anul trecut.

Acţionarii Transgaz (TGN), printre care Ministerul Economiei (58,5%), au aprobat astăzi distribuirea unui dividend de 45,38 lei din rezultatul net aferent anului 2017, echivalentul unui randament de 11,7% la preţurile de la închiderea şedinţei bursiere din 6 iunie.

Valoarea de 45,38 de lei a fost solicitată de Ministerul Economiei, în timp ce conducerea companiei propusese un dividend brut de 25,5 lei, adică 6,6% randament.

Acționarii Transgaz trebuiau să decidă, pe 7 iunie, dacă vor primi 50% sau 90% din profit ca dividende. Propunerea de 50% venea din partea Consiliului de administrație, deoarece compania are nevoie de bani pentru investiții, iar cea de 90% din partea statului, pentru că este nevoie de bani la bugetul de stat.

Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), Faza 1 - un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.

Transgaz BRUA. Investițiile realizate în 2017 de către Transgaz, transportatorul național de gaze, au fost și mai reduse decât în ceilalți ani, în care oricum au fost mult sub cele programate. Practic, în 2017, Transgaz a înregistrat un nou record negativ în privința investițiilor, realizând doar 13,9% din programul de modernizare și dezvoltare investiții, potrivit raportului administratorilor pe anul trecut. Infrastructura de transport al gazelor este învechită, mare parte avand o vechime de peste 40 de ani.

Cine bruiază proiectul BRUA, demarat de Transgaz

Mai multe articole despre:
Ministerul Economiei Transgaz