MENIU

Fostul şef Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol, condamnat pentru falsificarea studiilor

Danut Marius Carasol, fost director Transelectrica, condamnat la 2 ani si 8 luni de inchisoare cu suspendare pentru ca si-a falsificat CV-ul

Fostul şef al Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol a fost condamnat, luni, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu  este insa defnitiva. 

 

Dănuţ Caraşol este acuzat de uz de fals, pentru că și-a falsificat diploma și CV-ul pentru a avea astfel niste documente care sa ateste studiile necesare pentru angajarea în compania Transelectrica. Carasol aparea ca absolvent al Facultatii de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București.

El a fost revocat pe 19 septembrie 2019 atât din funcția de președinte al companiei, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica. Carașol a fost numit președinte interimar al Directoratului Transelectrica în luna iunie 2019, având mandat până în luna octombrie 2019. Însă, el lucra în Transelectrica încă din mai 2018, având funcția de director la Sucursala de Transport București.

Iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a autosesizat în acest caz chiar din 19 septembrie, dupa ce in presa au aparut informatii despre falsificarea actelor sale. Marius Dănuț Carașol și-a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce a terminat în 2005 Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universității Politehnica București. Însă, diploma ar fi falsă, a scris în septembrie 2019 HotNews.ro, citând surse din Transelectrica. Diploma lui Marius Dănuț Carașol este falsă pentru că nu corespunde standardelor diplomelor emise de Ministerul Educației. Nici formatul tipizat nu corespunde, dar nici numărul care este înscris pe diplomă nu corespunde, pentru că este mai mare decât numărul de diplome emise în acel an pentru Universitatea Politehnica. 

Ecaterina Andronescu a precizat pe 19 septembrie 2019, pentru realitatea.net, că diploma lui Marius Dănuț Carașol nu a fost eliberată de Universitatea Politehnica din București.

Fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost arestat preventiv în 19 noiembrie 2019. Procurorii au propus instanței de judecată menținerea arestului preventiv, precum și menținerea sechestrului asigurator instituit asupra a două imobile și a unui cont bancar. 

Dosarul a fost trimis in decembrie 2019 spre judecare Judecătoriei Sectorului 1.

Fostul preşedinte al Transelectrica a fost trimis în judecată sub acuzaţia de uz de fals în luna decembrie a anului trecut, acuzat că a utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieșea că a urmat cursurile Universității Politehnica București, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entități economice.

Cu diploma falsă, Carașol a trecut în CV că a absolvit Facultatea de Electrotehnică. Universitatea Politehnica din București (UPB), Facultatea de Electrotehnică, arăta într-un răspuns transmis la solicitarea presei că "a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile".

În biografia sa scrie că "activează în sectorul energetic din anul 1993, având o bogată experiență în cadrul companiilor de profil, în cadrul cărora a ocupat mai multe poziții de conducere" și că în luna mai a anului 2018 "a preluat conducerea Sucursalei de Transport București din cadrul CNTEE Transelectrica SA, poziție din care a coordonat importante lucrări de mentenanță și investiții în ceea ce privește rețeaua electrică de transport a energiei electrice din zona Bucureștiului".

Potrivit CV-ului, a fost electrician din 1993 până în 2006. Apoi, după ce a obținut așa-zisa diplomă, a deținut diverse funcții de conducere la companii din domeniul energetic. Din 2009 până în decembrie 2015 a fost șef centru în cadrul Centrului de Distribuție Ilfov Est la Enel Distribuție Muntenia. În perioada 2016-mai 2018 a fost director tehnic la General Electro Proexim SRL.