MENIU

EXPLOZIE MEDGIDIA: 12 persoane, RĂNITE în urma DEFLAGRAŢIEI. Patru dintre ele, aduse la Bucureşti

Explozie urmată de un incendiu puternic, la Medgidia

EXPLOZIE MEDGIDIA. Numărul persoanelor rănite în explozia produsă, marţi seară, într-un bloc de locuinţe din Medgidia, care a fost urmată de un incendiu, a ajuns la 12, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat.

UPDATE. Secretarul de stat Raed Arafat a spus că, în total, 12 persoane au fost rănite în explozia de la Medgidia.
Potrivit acestuia, cele patru persoane rănite grav în urma deflagraţiei, între care şi un copil, au fost deja transportate la Bucureşti. Astfel, copilul a fost internat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", iar cei trei adulţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, celelalte persoane rănite, majoritatea intoxicate cu fum, au fost transportate cu ambulanţele la spitalul din Medgidia şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, explozia a avut loc în jurul orei 20.30, într-un imobil situat pe bulevardul Independenţei din Medgidia.

Conform sursei citate, o butelie a explodat într-un apartament din blocul respectiv, deflagraţia fiind urmată de un incendiu puternic.

În urma exploziei, mai multe persoane au fost rănite.

La ora transmiterii acestei ştiri, mai multe echipaje de pompieri şi SMURD ale ISU Dobrogea se află la faţa locului.

Mai multe articole despre:
explozie răniţi Medgidia ISU explozie medgidia