MENIU

Euro a coborât la cel mai jos nivel din ultimii doi ani față de dolar

Euro a coborât miercuri la cel mai jos nivel din august 2012 până în prezent faţă de dolar, înaintea şedinţei lunare a Băncii Centrale Europene (BCE) care va avea loc joi, în timp ce moneda americană a atins maximul ultimilor şapte ani faţă de yenul japonez, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Dolarul american s-a apreciat cu 0,4% faţă de euro, la 1,2323 de unităţi pe euro, aceasta fiind cea mai bună evoluţie a monedei americane faţă de euro din august 2012.

"Trendul de creştere al dolarului probabil va continua, ca urmare a ceea ce se întâmplă în afara Statelor Unite, întrucât acest fapt este la fel de important, dacă nu chiar mai important decât ce se întâmplă în SUA", a declarat Steven Barrow, analist la Standard Bank din Londra.

Consiliul Guvernatorilor BCE se întruneşte joi în şedinţa lunară de politică monetară pentru a discuta necesitatea luării unor noi măsuri de stimulare a economiei europene.

De asemenea, dolarul american s-a apreciat cu 0,2% faţă de yen, la 119,41 unităţi, marcând cel mai înalt nivel atins de dolar faţă de moneda japonetă din august 2007 până în prezent.

Creşterea monedei americane a fost sprijinită de revenirea puternică a pieţei muncii din SUA. Companiile americane au creat 200.000 de locuri de muncă în noiembrie, pentru a zecea lună consecutiv, conform estimărilor economiştilor consultaţi de Bloomberg. Datele oficiale vor fi publicate vineri.

În acelaşi timp, scăderea preţurilor la petrol contribuie la accelerarea consumului, potrivit lui Stanley Fischer, vicepreşedinte al Rezervei Federale din SUA.

Preţul barilului de petrolul Brent a coborât luni la 67,53 de dolari, marcând minimul ultimilor cinci ani. Miercuri, barilul de petrol era cotat la 70,8 dolari.

În luna octombrie, Rezerva Federală a încheiat programul de achiziţii de obligaţiuni, însă a anunţat că va păstra dobânda de politică monetară aproape de zero pentru o perioadă "considerabilă".

Mai multe articole despre:
euro dolar ANI nivel faţă doi ultimii coborât cel mai jos