Efectele devastatoare ale aspartamului asupra creierului
Potrivit unui studiu realizat de către NIH-AARP din SUA consumul de băuturi dulci, în special cele dietetice, poate creşte riscul de depresie printre persoanele de vârstă a treia. Indiferent de este vorba despre băuturi carbogazoase, băuturi cu gust de fructe sau ice tea, îndulcitorii din ele pot fi riscanţi.
Comparativ cu cei care nu consumă cafea, iubitorii licorii negre se bucură de anumite beneficii pentru sănătate, însă odată ce adaugă zahăr în băutură, multe dintre beneficii dispar. În cazul în care înlocuiesc zahărul cu îndulcitori artificiali, riscurile cresc. Se presupune că printre efectele negative ale îndulcitorilor artificiali se numără anumite tulburări neurologice. Spre exemplu, aspartanul poate afecta neurotrasmitatorii neurali precum dopamină şi serotonină, însă informaţiile sunt controvresate şi inconsistente. Opiniile ştiinţifice variază de la „sănătos în orice condiţie” până la „nesănătos în orice doză”.
Controversele au apărut în anii ’80 la scurt timp după ce aspartamul a fost aprobat. Cercetătorii de la Mass College of Pharmacy şi MIT notau atunci: „Dat fiind numărul mare de americani ce sunt frecvent expuşi, dacă doar 1% din 100.000.000 depăşeşte doză zilnică acceptabilă de aspartam şi dacă numai 1% din acest grup se confruntă cu boli care le fac creierele mai vulnerabile la efectele îndulcitorului artificial atunci numărul de oameni care ar manifestă reacţii adverse ale creierului la aspartam tot ar fi de 10.000, o cifra egală cu a persoanelor care au înregistrat deja plângeri la FDA din cauza efectelor negative provocate de aspartam”.
Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.