MENIU

Ediția facsimilată a "Manuscriselor Mihai Eminescu" va fi prezentată în premieră în Statele Unite

Ediția facsimilată a 'Manuscriselor Mihai Eminescu' va fi prezentată în premieră în Statele Unite

Ediția facsimilată a "Manuscriselor Mihai Eminescu" va fi prezentată în premieră în Statele Unite, la New York, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Ediția cuprinde 38 de volume ce conțin peste 16.000 de pagini.

Volumele acestei ediții monumentale au apărut la editura Academiei Române (perioada 2004 — 2009), sub îngrijirea academicianului Eugen Simion, și au la bază cele 46 de caiete ale lui Eminescu care au fost dăruite Academiei Române de către Titu Maiorescu și conțin 8.000 de manuscrise.

Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale sunt sărbătorite cu mare fast la sala Auditorium a ICR New York, în data de 18 ianuarie 2014, printr-un eveniment cultural unic și academic complex, intitulat 'Eminescu — Opus Magnum', informează ICR New York.

Evenimentul va debuta cu dezvelirea portretului lui Mihai Eminescu, pe care pictorul Alexandru Darida l-a dăruit ICR New York. Va urma simpozionul 'Eminescu — Opus Magnum' la care vor fi prezentate mai multe comunicări și la care sunt invitați ambasadorul Misiunii Permanente a României pe lângă Națiunile Unite la New York, Simona-Mirela Miculescu, și consulul general al României la New York, Ioana-Gabriela Costache.

În continuarea evenimentului va avea loc un concert de lucrări selectate din perioada romantismului muzical în interpretarea pianistului Matei Varga și un recital din poezia lui Mihai Eminescu în limba engelză, în traducerea și interpretarea lui Adrian G. Sahlean.

De asemenea, în cadrul evenimentului dedicat lui Mihai Eminescu va fi prezentată expoziția intitulată 'Dintre sute de catarge', reflectând multiplele direcții ale artelor vizuale și impactul operei lui Eminescu asupra artei plastice. Ansamblul de lucrări plastice va fi curatoriat de Viorica Colpacci, directorul Galeriei românești 'Spiritus'.

Vor fi expuse icoane pe sticlă create de copiii de la Biserica Sf. Pantelimon din București dar și lucrări ale artiștilor Viorica Colpacci și Mihai Caranica (sculptură), Iana Bartea (grafică), Despina Amăriuței, Ruxandra Dumitrescu, Mitzura Salgian (pictură), Maria Tăzlăuanu (artă digitală), Dumitru Dumitrescu (artă decorativă).

O galerie de portrete ale poetului național și de fotografii inedite însoțite de reproduceri, la scară mărită, ale filelor de manuscris, dar și imagini ale lucrărilor de artă monumentală românească dedicate poetului, va fi prezentată în holul ce deschide sala Auditorium.