MENIU

Dosarul Rompetrol 2: DIICOT îi cere lui Iohannis ridicarea imunității pentru patru foști miniștri

<p>DIICOT, anchetă &icirc;n dosarul Rompetrol 2</p>

Continuă ancheta în dosarul Rompetrol 2. Procurorii DIICOT se pregătesc să ceară ridicarea imunității pentru patru foști miniștri, cu toții implicați în acest dosar, după ce Adrian Năstase, fostul ministru Rodica Stănoiu, dar şi persoane din conducerea KazMunayGas au dat explicaţii în faţa anchetatorilor.

UPDATE: DIICOT cere ridicarea imunității pentru miniștri Mihai Claudiu Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.

"În conformitate cu prevederile legale și constituționale, la data de 24.05.2016,  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul însoţit de documentaţia din care au rezultat date şi indicii cu privire la săvârşirea de către Tănăsescu Claudiu Mihai, Popescu Ioan Dan, Vlădescu Sebastian şi Pogea Gheorghe  a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. 1 şi 2 C.p.; abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin.1 cu ref. la art. 309 rap. la art. art. 132 din Legea 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi complicitate la delapidare, prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 295 alin. 1 din C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., toate cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. 1 C.p, în vederea realizării demersurilor necesare pentru sesizarea Preşedintelui României în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru persoanele mai sus menţionate", se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Mihai Claudiu Tănăsescu şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dinu Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30 septembrie 2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, la data de 24 octombrie 2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative. În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27 octombrie 2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.

Totodată, în ceea ce îl priveşte pe Dan Ioan Popescu, acesta a continuat să sprijine grupul infracţional organizat iniţiat de către Dinu Patriciu şi după încetarea calităţii de ministru depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în faţa Centrului Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declaraţie în care a făcut afirmaţii neadevărate.

S-a reţinut că Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice în perioadele 22 august 2005 - 5 aprilie 2007 ; 23 decembrie 2009 – 3 octombrie 2010 precum şi Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice în perioada 22 decembrie 2008-23 decembrie 2009, nu au respectat dispoziţiile art. 8 al.2 din OUG 118/2003 modificată prin Legea 89/2005 potrivit cărora “ în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligaţiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare pentru tranzacţionarea acestora pe pieţele reglementate, în condiţiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare" şi au blocat adoptarea hotărârii de guvern care să permită vânzarea obligaţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti, iar statul român să-şi recupereze creanţele.

În dosarul ,,Rompetrol II'', procurorii investighează atât problema datoriei istorice a Rompetrol, chestiunea datoriei libiene, cât şi acte de evaziune în activitatea de vânzare a carburanților.

Un număr de 14 persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar pentru mai multe infracţiuni economice, cele mai grave fiind cele de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani sau manipularea pieţei de capital.

De asemenea, DIICOT a pus sechestru de 3 miliarde de lei pe bunurile Rafinăriei Petromidia. Măsura vine într-un dosar privind privatizarea rafinăriei, desprins din cel al lui Dinu Patriciu.

Companiile KazMunayGas, Oilfield Business Solutions și S.C. Rompetrol Rafinare au fost introduse de procurori ca părți responsabile civilmente în dosarul Rompetrol, iar reprezentanții acestora au dat declarații la DIICOT.

Noul dosar este disjuns din cel în care mai multe persoane au fost condamnate definitiv - printre care se număra fostul senator liberal Sorin Roşca Stănescu şi fostul ministru Sorin Pantiş - şi în care a fost judecat şi omul de afaceri Dinu Patriciu. În cazul acestuia, procesul penal s-a încheiat în urma decesului.

Ancheta datează de la începutul anului 2006, iar măsura sechestrului a fost impusă pentru a se recupera prejudiciul, întrucât în primul dosar nu s-a reuşit acest lucru.

Mai multe articole despre:
DIICOT dosar rompetrol 2