MENIU

DNA cere anularea deciziei magistraţilor în controversatul caz al Marianei Rarinca

<p>DNA cere anularea deciziei magistraţilor &icirc;n controversatul caz al Marianei Rarinca</p>

Direcţia Naţională Anticorupţie cere anularea deciziei magistraţilor în controversatul caz al Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Instanţei Supreme, Livia Stanciu. Procurorii încearcă acest lucru printr-o cale extraordinară de atac, depusă la Curtea de Apel Bucureşti.

DNA a facut acest demers pe motiv că unul dintre judecatorii care au decis achitarea ar fi fost incompatibil. Este vorba de judecătoarea Risantea Găgescu, care anul trecut a candidat pentru un post la Instanţa Supremă şi a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi Livia Stanciu. Mai mult, în cadrul interviului cele două judecătoare au avut un schimb acid de opinii juridice.

Săptămâna trecută, Mariana Rarinca, trimisă în judecată de DNA pentru şantajarea Liviei Stanciu, a fost achitată definitiv, după ce a stat mai bine de şase luni în arest preventiv.

DNA: Judecătoarea din cazul " Rarinca" nu a fost imparțială (stenograme)

 

Schimbul de replici dintre şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, şi judecătoarea Risantea Găgescu de la interviul CSM, pentru promovarea la Instanţa Supremă, este invocat de Direcţia Naţională Anticorupţie în contestaţia în anulare, formulată în cazul Marianei Rarinca, susţin surse judiciare. Mai exact, DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie în anulare în dosarul în care a fost achitată Mariana Rarinca, femeia care a fost acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu.