Descoperire arheologică importantă. O metropolă antică fondată de Alexandru cel Mare a fost scoasă la lumină. Unde se află aceasta
O metropolă antică dispărută de secole, fondată de Alexandru cel Mare, a fost redescoperită în sudul Irakului, după mai bine de un deceniu de cercetări arheologice. Este vorba despre Alexandria de pe Tigru, cunoscută și sub numele de Charax Spasinou, un oraș strategic al lumii antice, care a ieșit din nou la iveală din nisipurile deșertului.
Descoperirea este rezultatul investigațiilor conduse timp de peste zece ani de profesorul Stefan Hauser și echipa sa de la Universitatea din Constance, Germania. Potrivit revistei Popular Mechanics, cetatea, întemeiată în secolul al IV-lea î.Hr., ar fi fost creată pentru a adăposti coloniști din cetatea regală Durine, dar și soldați invalizi ai armatei lui Alexandru cel Mare, relatează Le Figaro.
Construită la scurt timp după celebrul oraș Alexandria din Egipt, metropola de pe Tigru a avut un parcurs zbuciumat. Inițial afectată de inundații devastatoare, cetatea a cunoscut ulterior o perioadă de înflorire sub conducerea regelui persan Hyspaosines. Acesta a ridicat ziduri masive și a înălțat nivelul terenului pe o suprafață de aproape 10.000 de metri circumferință, pentru a proteja orașul de noi dezastre. În acea perioadă, așezarea a primit numele de Charax Spasinou.
Cu toate că a prosperat timp de câteva secole, orașul a fost treptat abandonat, mai ales în secolul al III-lea d.Hr., când locuitorii au fost nevoiți să fugă din cauza inundațiilor majore ale râului Tigru.
Redescoperirea unei metropole strategice
Primele indicii moderne despre existența orașului au apărut la mijlocul secolului XX, când un cercetător a asociat vestigiile din regiunea Jebel Khayyaber cu descrieri antice ale Alexandriei de pe Tigru. Totuși, războiul dintre Iran și Irak din anii 1980 a întrerupt definitiv cercetările din zonă.
Abia în 2014, arheologii au reluat investigațiile, după ce au primit permisiunea de a analiza o suprafață de peste 500 de kilometri, folosind tehnologii moderne de „prospectare de suprafață”. La fața locului, echipele au descoperit mii de fragmente de ceramică, resturi industriale și cărămizi.