MENIU

Degeaba e petrolul ieftin. Motorina din România, mai scumpă decât în toate țările euro

Cele 19 ţări din Eurozonă au, pe medie, motorină mai ieftină decât cea din România.

Până la 60% din litrul de carburant vândut în România reprezintă accize şi taxe plătite statului. Restul reprezintă partea distribuitorului şi producătorului. Cu cât sunt mai scumpi sunt carburanţii, cu atât statul bagă mai adânc mâna în buzunarul şoferilor.

Motorina din România a ajuns să fie mai scumpă decât cea din ţările din zona Euro, potrivit ultimului raport Oil Bulletin al Comisiei Europene, publicat în 12 octombrie. Astfel, litrul din motorină standard din România costă, în medie, 1,153 euro, în timp ce media de preţ din cele 19 ţări din Eurozonă este de doar 1,151 euro pe litru.

La motorina cu toate taxele incluse, adică preţul plătit la pompă de către client, România este printre cele mai scumpe ţări din Europa, potrivit Economica.net. Mai scumpă este doar motorina din Scandinavia, Regatul Unit, Malta sau Cipru.

Cel mai ieftin diesel se găseşte în Luxemburg şi ţările baltice, în jurul a 1 euro pe litru, scrie sursa citată. Ca o curiozitate, ţări dezvoltate precum Austria, Germania sau Franţa au motorină mai ieftină decât ceea ce se găseşte în România.

Preţurile de referinţă ale barilului de petrol au scăzut puternic luni, după ce datele oficiale din China au confirmat cea mai slabă creştere economică din ultimii şase ani şi jumătate.

În Arabia Saudită, exporturile au scăzut în august, în timp ce volumul de petrol aflat pe inventar a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, cifre care subliniază cererea slabă şi pun sub semnul întrebării strategia marilor producători din Golf, impusă la nivelul OPEC, de a menţine producţia la cote ridicate pentru a-şi conserva cota de piaţă în contextul preţurilor scăzute.

Mai multe articole despre:
petrol benzină motorină preţul petrolului