MENIU

De ce a fost arestat Sorin Oprescu. Judecători: "Primarul este un pericol public"

<p>Lui Oprescu i s-a făcut din nou rău &icirc;n arest, afirmă surse apropiate lui. A ajuns să aibă convulsii</p>

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au explicat, joi, de ce au decis arestarea preventivă a primarului Capitalei, Sorin Oprescu, motivând că, dacă ar fi fost cercetat în libertate, edilul ar fi putut influenţa ancheta DNA. Totodată, magistraţii au apreciat că edilul este un "pericol public", iar lăsarea sa în libertate ar produce insecuritate în rândul cetăţenilor, mai ales în rândul celor care l-au votat.

Judecătorii de la Tribunalul București susțin că, din probele puse la dispoziție de procurorii DNA, se conturează teza potrivit căreia Sorin Oprescu a primit cei 25.000 euro de la Bogdan Popa ca mită, și nu cu titlu de "împrumut", așa cum a susținut primarul "în mod cu totul neconvingător" în fața instanței.

Tribunalul București a dat publicității, joi, motivele pentru care a decis, pe 7 septembrie, arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, pentru luare de mită.

"Este, de asemenea, de necontestat faptul că inculpatul O.S.M. (Oprescu Sorin — n.r.) și-a însușit această sumă de bani primită de la denunțătorul..., sens în care există la dosarul cauzei. (...) De altfel, audiat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul O.S.M. nu a contestat acest fapt. Totodată, probele administrate în cursul urmăririi penale, conturează teza potrivit căreia, inculpatul O.S.M. a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită și nu cu titlu de 'împrumut', așa cum a susținut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în fața judecătorului", se arată în motivare.

Judecătorii mai susțin, în motivare, că Sorin Oprescu nu a contestat faptul că a primit bani de la denunțător.

Pe 7 septembrie, magistrații Tribunalului București au admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Sorin Oprescu, însă decizia nu este definitivă, iar primarul a făcut contestație, relatează AGERPRES.

Sorin Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.