MENIU

Dan Andronic, audiat la Parchetul General după dezvăluirile despre Alegerile din 2009

<p>Dan Andronic</p>

Jurnalistul Dan Andronic este aşteptat astăzi la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, potrivit unor surse din dosar.

Dosarul a fost deschis în urma unor dezvăluiri făcut de jurnalistul Dan Andronic. Acesta a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea și erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

Au fost audiați până acum în dosarul Alegerilor din 2009 generalii Gabriel Oprea, Neculai Onţanu și Anghel Iordănescu.

Procurorii de la Parchetul General au solicitat, de asemenea, documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituţională a României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind alegerile din 2009, potrivit unor surse judiciare.

De la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti datele solicitate au legătură cu existenţa plângerilor privind fraude electorale.

Parchetul General s-a autosesizat după dezvălurile lui Dan Andronic despre alegerile din 2009, și a deschis un dosar penal in rem pentru a cerceta "suspiciuni legate de procesul electoral". Faptele cercetate sunt abuz în serviciu şi falsificarea actelor electorale. Dan Andronic a declarat, în exclusivitate, la Realitatea Tv, că în opinia sa, procurorii au ceva indicii dacă au decis să ancheteze alegerile.

Pe de altă parte, Traian Băsescu a precizat, imediat după anunțul Parchetului, că el a cerut o anchetă încă din prima zi după dezvălurile lui Dan Andronic.

Cozmin Gușă, dezvăluiri despre fraudarea alegerilor din 2009

Analistul politic Cozmin Guşă a făcut dezvăluiri legate de alegerile prezidenţiale din 2009, după ce Dan Andronic a susţinut că Traian Băsescu a fost ajutat de mai-marii statului să obţină cel de al doilea mandat de preşedinte.

"Cel mai important rol l-a avut statul. Statul român a fost de partea lui Băsescu care avusese un mandat deplorabil, care nu făcuse nimic din ceea ce promisese, dar statul, prin reprezentanţii săi, a avut grijă să îi asigure diverse lucruri care i-au dat posibilitatea să obţină un al doilea mandat. Nu este vorba doar despre cei de la SRI", a declarat Cozmin Guşă. "Traian Băsescu nu a condus România, ci a siluit România", a adăugat Guşă.

Potrivit lui Cozmin Guşă, articolul lui Dan Andronic din Evz este important pentru că aduce cea mai importantă mărturie din tabăra lui Traian Băsescu legată de implicarea statului în alegerile din 2009 şi chestionează al doilea mandat al lui Băsescu, "care a fost de fapt mandatul toxic". "Discuţia despre anul 2009 este foarte importantă pentru că atunci s-a rupt ceva în fila statului român. Băsescu trebuia să aibă numai un singur mandat", a subliniat Guşă.

Cozmin Guşă: Al doilea mandat al lui Băsescu, cel mai nociv al unui preşedinte din istoria post-'89