MENIU

Cui rămâne averea Tamarei Buciuceanu Botez

Tamara Buciuceanu

Tamara Buciuceanu Botez a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală. Actrița fusese internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase.

Având în vedere că regretata actriță nu a avut niciun copil, sunt șanse ca averea ei să ajungă la una dintre rudele sale apropiate. Iar printre aceștia se numără nepotul ei, actorul Mihai Constantin, cel care a dat viață personajului Ionică în seria de filme “Liceenii”. Vă reamintim că la sfârșitul anilor ’80, acesta avea să-i dea replica mătușii sale, în cel mai savuros cuplu elev-profesor din cinematografia românească.

În vârstă de 55 de ani, actorul Mihai Constantin este fiul Iuliei Buciuceanu, una dintre cele mai mari cântărețe de operă din România. Ea a fost căsătorită cu marele actor George Constantin pe urmele căruia a pășit și fiul lui care îi poartă numele.

 

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Mai multe articole despre:
avere Tamara Buciuceanu-Botez