Creșterea TVA va lovi masiv domeniul HORECA: zeci de mii de români riscă să fie dați afară!
Zeci de mii de români riscă să își piardă locul de muncă din cauza taxelor stabilite de Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Este avertismentul dur lansat de Organizația Patronală HORA după anunțul creșterii TVA de la 9%, la 19%, pentru hoteluri și restaurante. Patronii sustin că măsura ar duce la scăderea vânzărilor cu aproximativ 15% și la închideri masive de afaceri.
Reprezentanții HORA susțin că nu vor putea suporta diferența de taxă și vor fi nevoiti să crească prețurile, ceea ce va afecta direct consumatorii.
Prețurile ar urma să urce, în medie, cu 10%, iar clienții, și așa împovărați de taxe, vor reduce drastic cheltuielile pentru ieșiri în oraș sau vacanțe.
Organizația avertizează că majorarea TVA ar putea stimula evaziunea fiscală. Și investițiile în acest domeniu vor stagna, mai spun aceștia, iar România va pierde foarte mult comparativ cu alte țări unde prețurile sunt mai mici.