MENIU

Control la Penitenciarul Poarta Albă, după dezvăluirile din presă

<p>Condiţiile inumane de detenţie din Rom&acirc;nia</p>

Control la Poarta Albă, după ce soţia unui deţinut a dezvăluit că Iulian Florin, unul dintre cei care îşi execută pedeapsa acolo este supus unor presiuni din partea conducerii instituţiei. Motivul - deţinutul a avut curajul să spună în ce condiţii mizere este nevoit să trăiască. Iulian Florin a trimis o scrisoare la Realitatea TV, iar aceasta a fost citită în cadrul unei ediţii speciale a postului.

 

Controlul de la Poarta Albă a fost cerut de directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, imediat după ce Realitatea TV a publicat un mesaj primit de la soţia unui deţinut.

"A inceput calvarul impotriva celui care a indraznit sa spuna adevarul, detinutul Iulian Florin si impotriva detinutilor care sunt solitari cu el! Acest este un strigat de ajutor din partea sotului meu si al colegilor lui din Penitenciarul Poarta Alba- sectia exterioara Valul lui Traian", a scris Cristina Drăgan.

În mesajul transmis presei, femeia povestește cum în ziua de 5 iulie 2016, in jurul orelor 16, "domnii Mate Mihai si Banuta Petrica de la Penitenciarul Poarta Alba au asteptat brigazile de detinuti care veneau de la munca la sectia exterioara Valul lui Traian si au intocmit un tabel cu detinutii care mai au 1-2 luni pana la termenul de eliberare conditionata" , punandu-i sa declare ca nu este adevarat ce a declarat Iulian Florin despre conditiile de viata din interiorul penitenciarului.

"Cei care vor declara impotriva lui Iulian Florin si vor semna vor primi recomandarea de eliberare conditionata si vor fi pusi in libertate imediat. Putini au fost cei care nu au semnat! Acest "demers" al domnilor Mate si Banuta se poate verifica pe camerele video din interiorul penitenciarului", spune expeditoarea scrisorii.

O echipă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost trimisă la Constanţa pentru a vedea dacă presiunile conducerii de la Poarta Albă se confirmă.

Presiunile au început asupra tuturor detinutilor care nu declara ca Iulian Florin minte, se mai spune în scrisoarea citată. "Va rugam sa continuati lupta si sa nu permiteti ca acesti "domni din conducere" sa iasa din nou basma curata in fata organelor de justitie , iar persoanele aflate in detentie sa fie supuse torturilor psihice ale razbunarii!", mai spune strigatul de ajutor primit pe adresa redacției.

Deținutul Iulian Florin și alți 100 de colegi de închisoare au adresat un apel către ministrul Justiției Raluca Prună, prin care îi cereau să trimită Corpul de Control la Penitenciar pentru a verifica conditiile de viata din interiorul închisorii.

Mai multe articole despre:
null