MENIU

Comisia specială pentru votul din diaspora își intră în pâine

<p>Votul &icirc;n diaspora, reglementat</p>

Comisia specială care urmează să modifice legislația electorală are ca termen-limită data de 5 iulie pentru adoptarea unui proiect de act normativ care să reglementeze desfăşurarea procesului electoral în afara ţării.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală se reuneşte în şedinţă luni, începând cu ora 14,00.

Printre invitaţi la Comisia specială se numără reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerului Justiţiei.

În prima şedinţă a Comisiei speciale, din 20 iunie, a fost stabilit Regulamentul acestui for, în care a fost inclusă data de 5 iulie ca termen pentru adoptarea unui proiect de act normativ care să reglementeze desfăşurarea procesului electoral în afara ţării. Regulamentul Comisiei urmează să fie aprobat în şedinţa Birourilor permanente reunite.

Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală, Dorin Bădulescu, a afirmat după prima şedinţă a comisiei, că acest for trebuie să aibă un dublu rol, legislativ şi acela de a elabora nişte recomandări către Guvern pentru organizarea în bune condiţii a alegerilor în diaspora, pentru "a se evita toate disfuncţionalităţile".

Ce soluții are PSD pentru diaspora

Mai multe articole despre:
vot diaspora alegeri diaspora