MENIU

Chelaru: Retrimiterea Codului Fiscal, o surpriză. Am sperat să avem un altfel de preşedinte

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru (PSD), a declarat, vineri, că o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru reexaminarea Codului Fiscal este posibilă la sfârşitul lunii august. Chelaru consideră că retrimiterea documentului în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis este o surpriză, subliniind faptul că spera la un "altfel de președinte".

"Aşteptăm să ajungă textul şi observaţiile dumnealui în Parlament (...). Recunosc că reprezintă o surpriză faptul că a fost întors în Parlament, în condiţiile în care a avut susţinerea totală a Parlamentului. O vom înregistra la Senat, că este prima Cameră sesizată. Probabil că dacă coaliţia aflată la guvernare într-o şedinţă care sigur va fi convocată va aprecia că este necesar, bănuiesc că la sfârşitul lunii august, în ultima săptămână, când deja Parlamentul lucrează pe comisii, nu în plen, e posibil să fie convocată o sesiune extraordinară. Probabil că va fi analizată în prima şedinţă, raport comisie, şedinţă de plen şi tot în sesiune extraordinară, dacă se consideră că e urgent şi tot în luna august, se poate trece şi de a doua Cameră şi preşedintele să reprimească proiectul modificat sau acelaşi, eu cred că acelaşi, dar în sfârşit, e o părere personală, pentru a fi promulgat", a declarat Ioan Chelaru, la RFI.ro.

Întrebat dacă este obligatorie convocarea unei sesiuni extraordinare, Ioan Chelaru a răspuns:

"Nu, nu. De asta am spus că e posibil, urmare a întâlnirii liderilor din coaliţia de guvernare, e o chestiune şi de oportunitate şi de dinamică, să fie gândită o sesiune extraordinară la sfârşitul lunii august, în ultima săptămână a lunii, înainte de începerea sesiunii obişnuite a Parlamentului. Este posibilă, nu este luată o asemenea decizie, nu ştiu dacă mai contează cu o săptămână sau fără, deja cred că răul este făcut, dar o să se ia o decizie", a explicat vicepreşedintele Senatului.