MENIU

Cel mai important lucru care ajută enorm dezvoltarea copilului tău

Într-o epocă în care televizorul și calculatorul domină din ce în ce mai mult viața copilului și îl atrag în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber sunt o raritate. Însă, specialiștii avertizează că acest lucru crește riscul copilului de a deveni miop.

Miopia este una dintre cele mai probleme de sănătate cu care se confruntă foarte multă lume, iar specialiștii spun că numărul acestora se va dubla până în 2050, dacă nu se vor lua măsuri în acest sens. Cel puțin, la momentul actual, în China această problemă de vedere a devenit o veritabilă epidemie, pentru că acolo peste 90% din oameni nu văd bine la distanță.

Ce legătură are joaca în aer liber cu vederea copilului

Oamenii de știință au efectuat mai multe cercetări care arată că acei copii care petrec timp jucându-se afară au mai puține șanse să dezvolte miopie decât cei care stau mai mult în casă.

Asta pentru că, mediul înconjurător le oferă posibilitea de a privi obiecte de la distanțe mult mai mari, decât oferă ecranul de la telefon. În plus, lumina naturală are capacitatea de a încetini creșterea axială în lungime a ochiului – această creștere fiind unul din motivele pentru care apare miopia.

Cu alte cuvinte mediul înconjurător joacă un rol mult mai important în dezvoltarea miopiei decât factorii genetici. În acest sens, un studiu a dovedit că riscul unui copil care are doi părinți miopi de a dezvolta această afecțiuene crește cu 60% atunci când nu petreci suficient timp în aer liber.

De asemenea, un alt studiu realizat pe un eșantion de aproape 2.000 de gemeni născuți între 1994 și 1996, întărește conluzia studiului anterior.

Așadar, timpul petrecut afară este vital pentru sănătatea ochilor, mai ales în cazul micuților. Așa că specialiștii vă sfătuiesc să-i încurajați cât mai mult pe cei mici să opteze pentru activitățile în aer liber.

Sursa

Mai multe articole despre:
copii miopie joaca in aer liber