MENIU

Cea mai rară din lume. Vezi cum arată această specie de feline

Leopardul de Amur numără în prezent numai 60 de exemplare din cauza vânatului excesiv, a lipsei hranei şi a pierderii succesive a habitatului natural.

Acesta trăieşte în anumite regiuni asiatice şi este o subspecie a leopadrului clasic. Pantera de China, cum mai este el cunoscut, are o importanţă majoră în echilibrul ecosistemului, fiind un prădător care menţine echilibrul speciilor din habitatul său.

Această felină are o masă corporală între 32 şi 48 de kilograme şi este un vânător şi un căţărător extrem de abil ce poate duce o pradă cu o greutate de 10 ori mai mare decât propria greutate.

Se diferenţiază de alte specii de leoparzi prin culoarea mai pală, cu pete mai mari şi distanţate. Se adaptează foarte bine climatului rece, astfel că blana lor poate creşte până la 7 centimetri pe perioada iernii.

Un alt fapt ieşit din comun este că, deşi e un animal solitar, ca majoritatea felinelor mari, de multe ori, masculii rămân alături de femele toată viaţa şi le ajută la creşterea puilor.