MENIU

Ce e mai bine să bei: ness sau cafea?

Ce e mai bine să bei: ness sau cafea? Ce te trezește mai repede când ai o zi ocupată? Specialiștii atrag atenția asupra faptului că ness-ul nu este mai tare decât cafeaua măcinată. 

Există credinţa că nessul (cafeaua solubilă) este mai tare decât cafeaua măcinată. Nu este însă chiar așa. O linguriţă de cafea măcinată conţine de două ori mai multă cafeină (100-120 mg ) decât una de cafea solubilă (60 -70 mg).

Multe persoane evită cafeaua ness, considerând că nu este sănătoasă. Există opinia că ness-ul este o cafea prelucrată excesiv – şi de aceea este nocivă. Însă în realitate ness-ul este doar cafea fără zaţ îngheţată, mărunţită şi deshidratată. Un proces ce nu include chimicale, E-uri şi alte trucuri industriale.

Cea mai evidentă diferenţă dintre cafea şi ness constă în modul de preparare. Ness-ul se obţine imediat, turnând pur si simplu apă fierbinte sau rece peste pudra sau granulele de ness. De aceea, ness-ul se mai numeşte şi cafea solubilă – se dizolvă complet în apă.

Se poate bea până la ultimă picătură, pentru că nu lasă în urmă zaţ sau alte reziduuri. Cafeaua obişnuită poate fi preparată la ibric sau la filtru şi lasă în urmă cunoscutul zaţ.

Mai multe articole despre:
cafea somn diferenţe trezire ness