MENIU

Caz tragic în Dolj: o femeie de 65 de ani a murit într-un incendiu de vegetație extins la o gospodărie

Un incendiu de vegetație produs vineri în comuna Robănești, satul Golfîn, județul Dolj, s-a soldat cu moartea unei femei de 65 de ani din Craiova. Flăcările, alimentate de vânt și de terenul uscat, au cuprins rapid aproximativ cinci hectare, ajungând și la o anexă gospodărească.

Intervenție contracronometru

La fața locului au fost mobilizați pompierii de la ISU Dolj, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Robănești. Când au ajuns, echipajele au descoperit victima cu arsuri severe. A fost solicitat imediat un echipaj medical, însă, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Pe lângă pierderea de vieți omenești, incendiul a distrus o anexă de aproximativ 20 de metri pătrați, iar suprafața afectată de vegetația arsă se ridică la cinci hectare.

Cauza incendiului și ancheta poliției

Potrivit pompierilor, cel mai probabil focul a pornit de la utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spații neamenajate.

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a anunțat că oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au confirmat că flăcările izbucnite pe un teren viran s-au propagat către imobilul în care se afla victima. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale tragediei.