MENIU

Băncile grecești, în picaj total pe bursa de la Atena

Criza financiara, sezonul doi

Bursa de la Atena s-a redeschis luni dimineață, după cinci săptămâni de la momentul închiderii ca urmare a crizei legate de pericolul Grexitului și a intrării țării în incapacitate de plată. 

Bursa de la Atena a deschis în scădere abruptă, după cum era de așteptat: indicerele general a coborât cu peste 20 de procente, iar băncile grecești au fost primele lovite de tsunamiul bursier.

Bursa grecească a coborât cu 22,87% din momentul deschiderii sesiunii de tranzacționare, până la nivelul de 615.12 puncte, potrivit BBC News.

Este cea mai mare cădere pe bursa din Atena din istorie. Dezastrul erste resimțit mai ales de bănci, acțiunile Piraeus scăzând cu peste 30% la primele ore ale dimineții.

Tranzacţiile cu acţiuni la Bursa de Valori de la Atena au fost suspendate începând cu data de 29 iunie, când Guvernul elen a închis băncile şi a impus restricţii asupra mişcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali.

Băncile greceşti şi-au redeschis porţile pe 20 iulie, dar restricţiile asupra mişcărilor de capital au rămas în vigoare, cu unele relaxări. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit iniţial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri, scrie Agerpres.

Luni, la Athens Stock Market va fi permisă, cu unele restricţii, achiziţionarea de acţiuni. Capitalul pentru aceste achiziţii va trebui adus în Grecia din străinătate sau va fi în numerar, conform deciziei ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos.

Decizia privind redeschiderea Bursei a fost luată în urma întâlnirii dintre Euclid Tsakalotos şi ministrul Economiei, Giorgos Stathakis, cu reprezentanţii creditorilor internaţionali - UE, BCE, FMI şi fondul de salvare al zonei euro (ESM).

Creditorii se aşteaptă la un declin al PIB-ului Greciei de până la 3,3% în 2015, a anunţat recent presa elenă.

Mai multe articole despre:
bănci Grecia bănci greceşti grexit bursa Atena