MENIU

ANUNŢ IMPORTANT pentru toţi elevii care au luat BACALAUREAT 2014: "Sunt valabile 12 luni"

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2014 EDU.RO după CONTESTAŢII

REZULTATE BACALAUREAT 2014.  Toţi absolvenţii de clasa a XII-a, care au promovat Bacalaureatul, pot să îşi ridice adeverinţele care atestă acest fapt, începând de luni, 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ.

REZULTATE BACALAUREAT 2014. Decizia a fost reiterată duminică, 13 iulie, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN. La videoconferinţă au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor.

REZULTATE BACALAUREAT 2014. Precizăm că adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse. Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ERIC - NARIC.

REZULTATE BACALAUREAT 2014. Prin intermediul acestei reţele, creată de Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi UNESCO, se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi de alte instituţii de învăţământ. Adeverinţele au o valabilitate de 12 luni.
 
Mai multe articole despre:
BAC rezultate BACALAUREAT 2014 ADEVERINŢE BAC