MENIU

Alexandru Rafila, despre introducerea unor noi restricții: „Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior”

Sursa foto: Arhivă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, marți, despre introducerea unor noi restricții, în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID va continua să crească până la mijlocul lunii august.

„Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a explicat ministrul, pentru DCnews.

Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, Alexandru Rafila a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există, potrivit reglementărilor în vigoare, această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus.

„Dacă discutăm despre mască, în general, însă, în spaţiile închise, aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de faţă, dar, în mod evident, dacă va exista o situaţie care să pună în pericol sistemul de sănătate, (…) sigur că noi vom prezenta această situaţie, iar Guvernul României este îndrituit să ia măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

Mai multe articole despre:
Alexandru Rafila restrictii