Accident grav pe DN1 Cluj: ambulanţă implicată în coliziune. Mai multe victime, printre care o femeie în stop cardio-respirator
Un accident rutier grav a avut loc luni seară pe DN1 (E60), la ieşirea din Huedin, în județul Cluj, implicând o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean și un autoturism. În urma coliziunii, traficul a fost blocat complet pe ambele sensuri.
UPDATE - ”În urma accidentului au fost transportați la spital doi bărbați şi două femei cu vârste cuprinse între 40 şi 51 de ani, alături de o minoră de aproximativ 9 ani”, a informat ISU Cluj.
Pacienta transportată de autosanitară, declarată decedată.
La misiune au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă şi două echipaje SAJ.
Potrivit ISU Cluj, pompierii de la Detașamentul Huedin au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de trei ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, și un echipaj SAJ.
Din ambulanță, un bărbat a fost descarcerat și se află conștient și cooperant. Din păcate, o femeie, tot din autosanitară, se află în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare. Alte cinci persoane implicate în accident sunt evaluate la fața locului pentru a stabili starea lor medicală.
„La fața locului acționează polițiștii rutieri pentru efectuarea cercetărilor, precum şi echipaje medicale pentru acordarea de îngrijiri persoanelor implicate”, a transmis IPJ Cluj.
Traficul, blocat temporar
Din cauza gravității accidentului, circulația pe DN1 a fost oprită pe ambele sensuri. Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite zona sau să circule pe rute alternative până la finalizarea intervenției și a cercetărilor.