MENIU

A fost făcut primul pas către Fondul gigant de investiții, promis de PSD în alegeri

<p>Noi miliardari</p>

Guvernul Grindeanu a făcut primul pas către înființarea mult-discutatului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care ar urma să pompeze bani în economie după modelul Fondului suveran norvegian. Este una dintre propunerile controversate din programul de guvernare al PSD.

Guvernul a adoptat în ședința de azi un memorandum propus de minstrul Economiei cu privire la crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).

Ce a decis Guvernul în ședința de azi

Potrivit memorandumului, FSDI va avea drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în  dezvoltarea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă pe termen lung.

"În același timp, Fondul Suveran va contribui la eforturile României de obținere a statutului de piață emergentă pentru piața autohtonă de capital prin creșterea lichidității pe Bursa de Valori București, cât și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanțare a proiectelor de investiții", se spune într-un comunicat al Guvernului.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acționar unic pe toată perioada de funcționare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

De asemenea, memorandumul prevede constituirea unui grup de lucru interministerial care să analizeze modalitățile și forma optimă de înființare a FSDI și din care să facă parte reprezentanți ai ministerelor implicate precum și ai altor entități relevante în dezvoltarea acestui instrument de investiții.

”Crearea acestui Fond face parte din materializarea Programului de Guvernare 2017-2020 și reprezintă o abordare managerială a Guvernului orientată spre creșterea performanței și utilizarea eficientă a activelor deținute de companiile statului, fiind centralizator de  expertiză, instrument de  capitalizare a companiilor de stat, dar și de finanțare a proiectelor de țară, aducând un efect de multiplicare în economie, prin atragerea de capital din diverse surse publice și private. Fondul Suveran va fi un partener valoros atât pentru investitori instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, cât și pentru fonduri de investiții sau alți investitori privați”, a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

Ce scrie în programul PSD: Fond Suveran de 45 miliarde lei (10 miliarde euro)

Una dintre propunerile concrete din programul de guvernare al PSD este înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), în valoare de 45 miliarde lei (10 miliarde euro).

Realizarea unui fond suveran, cum există de exemplu în Norvegia, ar avea rolul de motor de investiţii intern, capabil să conducă la realizarea unor proiecte majore de infrastructură (autostrăzi, spitale etc.).

Pentru finanțarea fondului, PSD propune utilizarea resurselor de stat deja existente, mai precis toate participaţiile statului în economie . FSDI ar urma să fie, practic, un fond de investiţii, care reuneşte cele aproximativ 200 de companii la care statul este acţionar, valoarea totală estimată a acestora fiind de 45 miliarde de lei.

Banii ar veni din emiterea de obligațiuni, din dividende și din valorificarea activelor neperformante (privatizări) și ar fi direcționați către investiții în autostrăzi, căi ferate, spitale, sisteme de irigații, energie.

Potrivit programului de guvernare al PSD, noul FSDI ar urma să aducă 20 de miliarde de lei la PIB în următorii patru ani și ar duce la crearea a 42.000 locuri de muncă (detalii despre FSDI aici).

Critici aduse Fondului Suveran

Ideea înfiinţării unui fond naţional de investiţii care să preia toate companiile de stat şi, din profiturile acestora, să se facă investiţii-cheie în economie, inclusiv la alte companii de stat, gen TAROM, este criticată de o parte dintre analiști

"Surprinzător este că politicienii nu înţeleg că "reindustrializarea" României nu poate fi făcută de nişte conţopişti care lucrează la stat (oricâte costume Armani ar avea în dulap sau ceasuri Patek Philippe la mână). Au dovedit până acum că nu sunt în stare să iasă dintr-un sistem care nu gândeşte în termeni de profit, de competitivitate, de comercialitate. Apoi garanţiile că cei care vor gestiona Fondul – deţinut în proporţie de 100% de stat – vor fi din afara spectrului politic nu mai conving pe nimeni, după eşecul colosal al managementului aşa-zis privat la stat", spune Raluca Ghilea, manager din mediu privat.

Analiștii sunt de acord că ideea unui Fond Suveran de Investiţii, după modelul Norvegiei, de pildă, ar putea fi salvator pentru economia României. Dar nu ajunge să preiei modelul norvegian.

"E ca şi cum ai încerca să produci un ceas elveţian cu boşimanii din Kalahari. De la idee până la implementare este cale lungă (mai ales dacă nu ai autostradă) şi se impune un pic mai mult realism. Între ceea ce se conturează a fi FSDI şi Fondul suveran norvegian se întrevăd deja câteva diferenţe esenţiale... Să înţelegem că lipsa acestui FSDI ne-a împiedicat, până acum, să administrăm „adecvat" activele şi participaţiile statului? Mi-e greu să cred. E dificil să convingi, tu, stat român, că eşti în stare să administrezi un astfel de Fond, în condiţiile în care România are cei mai puţini kilometri de autostradă din UE, deşi marea companie a statului – CNADNR – are un buget care ajunge la toată suma încasată de stat, pe întreg anul 2016, din TVA", mai scrie Ghilea pe economica.net.

Înainte să construim un vapor, hai să demonstrăm că suntem în stare să facem o barcă, mai spun criticii proiectului.