Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, vineri după amiază, între Ploiești și Brașov, atât pe drumul național 1, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei, cât și pe drumul național 1 A, pe care au acces autovehiculele de mare tonaj, scrie News.ro.
Drumul național (DN) 1 este aglomerat, vineri după amiază, în zona stațiunilor prahovene Sinaia, Bușteni, Azuga și pe raza stațiunii Predeal din județul Brașov, informează centrul Infotrafic al Poliției Române.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Marian Popescu, a declarat că DN 1 este aglomerat pe sensul de urcare către munte, unde se circulă în coloană, dar și pe sensul de coborâre dinspre Brașov către Ploiești, pe raza stațiunii Bușteni.
Coloane de autovehicule s-au format și pe DN 1 A , care face legătura între Ploiești și Brașov pe ruta Vălenii de Munte – Cheia – Săcele,c are este o alternativă la DN 1 și este circulat în special de TIR-uri, al căror acces este interzis pe DN 1 în cursul săptămânii pe timp de zi și în week-end.
La ora transmiterii acestei știri, DN 1 A este aglomerat pe tronsonul cuprins între kilometrii 103 și105, pe raza localității Coada Malului din județul Prahova.