Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a participat astăzi, 27 februarie, la inaugurarea unei clinici veterinare, situată pe str. Energeticienilor nr. 100, sector 3. Reprezentanții clinicii, sub îndrumarea medicului Rudolf Hofmann, vor oferi cetățenilor din Sectorul 3 servicii gratuite de sterilizare a animalelor de companie sau a celor de pe stradă, în baza unor programări. Clinica veterinară va fi deschisă non-stop.
„Noi colaborăm cu domnul doctor Rudolf Hofmann de multă vreme. Împreună am deschis un adăpost pentru câini încă din 2013. Astăzi, inaugurăm o clinică veterinară unde sunt tratați câinii abandonați, cei pe care îi găsim pe stradă, prin diferite tratamente și operații. Încercăm să sprijinim cum putem această inițiativă și îl felicit pe domnul doctor pentru tot ceea ce face. Un lucru important la această clinică este că oferă tratament de sterilizare gratuită atât pentru câinii cu stăpân, cât și pentru cei abandonați. Este un demers foarte bun pe care îl susțin cu tot ce pot și cred că este un exemplu pe care ar trebui să îl urmeze și alții”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.
„Inițial, cu ajutorul domnului primar, am făcut un adăpost în Sectorul 3. Lucrând un an cu câinii de pe stradă ne-am dat seama că foarte mulți sunt în suferință. Suntem iubitori de animale și ne-am gândit să înființăm un serviciu de urgență pentru animale. Poate cu timpul oamenii care vor vedea câini în suferință se vor obișnui să ne sune. Mai departe noi mergem cu o ambulanță, ridicăm câinele respectiv și îl aducem în clinică. Susținerea financiară o avem de la parteneri din străinătate, însă dorim ca pe viitor să avem un sprijin și în români”, a declarat medicul Rudolf Hofmann, directorul clinicii veterinare.
La acest eveniment au participat și reprezentanți din partea unor organizații internaționale de protecție a animalelor precum Kristin Sundby - International Dog Rescue Norvegia, Sigrid Kapetsh, Lori Kalef și Meredith Ayanp – R.S.P.C.A. (Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals) International USA, Julia Wasbeder - Organizația Europeană pentru Protecția Animalelor și a Mediului E.T.N. Germania, Claudia Buttenhoff Duffy - jurnalist din Germania, realizator de filme documentare, dar și Bettina Jung - Partidul Popular pentru Bunăstarea Animalelor, membră a organizației „Mape of Hope”.
Reamintim faptul că Primăria Sectorului 3 a amenajat, în 2013, un adăpost pentru câinii comunitari în colaborare cu Asociația Dog Rescue, ai cărei reprezentanți au inaugurat astăzi clinica Turbo Pet.
Asociația Dog Rescue România este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2013 de Rudolf Hofmann. Pe parcursul unui an și jumătate de activitate, Dog Rescue România a adăpostit peste 920 de animale, a adoptat peste 750 de animale și a oferit tratamente de sterilizare unui număr de peste 1300 de animale. De asemenea, asociația a organizat prima ediție a festivalului Animal Fest, la care au participat peste 4000 de vizitatori.