Bărbatul de 35 de ani din Ploiești, acuzat că și-a înjunghiat cu șapte lovituri de cuțit fosta iubită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În anul 2011, bărbatul a fost amendat cu 400 de lei, după ce și-a bătut și amenințat o altă fostă iubită care și-a retras plângerea depusă inițial la Poliție, scrie News.ro.
Judecătorii Tribunalului Prahova au emis, marți seară, mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului în vârstă de 35 de ani, din Ploiești, care luni și-a atacat cu un cuțit fosta iubită, femeia ajungând la spital cu șapte plăgi înjunghiate în zone vitale.
Decizia Tribunalului Prahova poate fi contestată la Curtea de Apel Ploiești. Bărbatul, care lucrează în vânzări și are studii superioare, fusese reținut în noaptea de luni spre marți, el fiind acuzat de tentativă de omor.
Nu este pentru prima dată când ploieșteanul este acuzat de violență. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că în anul 2011 o altă femeie a depus pe numele bărbatului o plângere la Poliție. La acel moment fosta iubită l-a acuzat pe bărbat că a bătut-o și amenințat-o cu moartea, iar polițiștii au găsit asupra bărbatului un cuțit. În cele din urmă, el a fost amendat cu suma de 400 de lei, după ce femeia și-a retras plângerea.
Luni, bărbatul de 35 de ani a atacat-o cu un cuțit pe fosta sa iubită, în vârstă de 23 de ani, Inițial, surse din rândul anchetatorilor au declarat că atacul a avut loc pe stradă. Ulterior cercetărilor, polițiștii și procurorii au cionstatat că bărbatul a atacat-o cu cuțitul pe fosta sa iubită în incinta unei cofetării în care aceasta lucra ca vânzătoare, în piața din cartierul de nord al municipiului Ploiești. Femeia a luptat cu agresorul și a reușit să iasă din cofetărie, iar trecătorii care au văzut-o plină de sânge au sunat la 112. Agresorul s-a predat la Poliție.