Incendiul izbucnit la sonda de gaz de la Moftinu Mare, județul Satu Mare, rămâne nestins după aproape 48 de ore, până când societatea deținătoare a sondei va asigura toate măsurile de securitate pentru pompieri și populație. O ședință de lucru cu specialiști din Canada are loc marți seara.
Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că incendiul de la sonda din Moftinu Mare ar putea fi stins de pompieri, însă dacă nu se iau toate măsurile necesare există pericol de explozie după lichidarea lui.
”Incendiul ar putea fi stins, dar nu se știe exact reacția de după, pericolul. Experții pentru asta sunt așteptați, deoarece ei trebuie să asigure măsurile acestea de securitate, post-stingere a incendiului și împreună cu factorii de decizie de la IGSU să se ia decizii. Nu există pericol atât timp cât arde”, a spus Adriana Pop.
Marți, la ora 13.30, o primă delegație a ajuns pe Aeroportul din Budapesta și s-a îndreptat spre Satu Mare, potrivit sursei citate.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, marți, de IGSU s-au luat măsuri suplimentare pentru lichidarea incendiului și eliminarea riscului de explozie.
”În cursul zilei de astăzi, inspectorul general, colonel ing. Daniel Dragne, împreună cu o echipă de specialiști din cadrul IGSU, se deplasează în județul Satu Mare pentru a prelua comanda și coordonarea acțiunilor derulate în cooperare cu celelalte autorități care dețin expertiză în domeniu, pentru eliminarea posibilității producerii unor explozii. Luând în considerare specificitatea acestor tipuri de situații de urgență, procedura de intervenție prevede ca acțiunile de stingere a incendiului să fie precedate, în mod obligatoriu, de măsuri tehnice speciale pentru captarea fluxului de gaze care să reducă presiunea la capătul sondei”, potrivit IGSU.