SITUAȚIA DRUMURILOR în țară. DN 2, deschis. A2, A3 și 14 drumuri naționale, închise

SITUAȚIA DRUMURILOR în țară. DN 2, deschis. A2, A3 și 14 drumuri naționale, închise
raficul rutier este întrerupt luni seară, din cauza vremii, pe tronsoane din A2, A3 și 14 drumuri naționale, majoritatea din sud-est, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Astfel, conform datelor centralizate la 21.45, nu se circulă pe A2 București - Fetești și A3 Centura București - Ploiești.
Circulația este, de asemenea, întreruptă pe DN 21A Bărăganu (județul Constanța) - Țăndărei (județul Ialomița), DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (județul Buzău) - Brăila, Smârdan - Garvăn și Caugagia (județul Tulcea) - Ovidiu (județul Constanța) și DN 22A Hârșova (județul Constanța) - Ciucurova (județul Tulcea) - Cataloi (județul Tulcea).
Potrivit InfoTrafic, nu se circulă nici pe DN2B Buzău - Vizireni, DN 22D Măcin - Atmagea (județul Tulcea), DN 22E Garvăn - I.C. Brătianu (județul Tulcea), DN 22F Horia - Nalbant (județul Tulcea), DN 23A Focșani - Gologanu - Ciorăști (județul Vrancea), DN 23B Măicănești - Ciorăști (județul Vrancea), DN 24D Bălăbănești - Tulucești (județul Galați), DN 2C Costești (județul Buzău) - Padina - Slobozia (județul Ialomița), DN 2N Bogza - Dumbrăveni - Jitia (județul Vrancea), DN 3 Lehliu Gară - Călărași și DN 3B Fetești - Chirana (județul Ialomița).
Traficul pe DN2 E85 Urziceni - Buzău - Râmnicu Sărat a fost deschis circulației la ora 18.00, în primă fază pentru mașini cu greutatea de până la 3,5 tone, urmând ca în scurt timp să fie deschis pentru toate tipurile de transport, a anunțat vicepremierul Liviu Dragnea.
Legătura București -,Constanța există două căi de transport deschise traficului, de luni de la prânz, respectiv DN2A București -Urziceni - Slobozia - Constanța și București - Drajna - Fetești - Constanța.
De asemenea, potrivit lui Dragnea, a fost deschis circulației și drumul Ploiești - Mizil - Buzău pentru mașini cu greutatea de până la 7,5 tone, iar în următoarea oră va fi deschis traficului pentru toate tipurile de transport.
Au fost deschise și DN 23 Focșani - Brăila, precum și rutele Ploiești - Urziceni, Călărași - Drajna - Brăila și Buzău - Brăila, tot pentru transport de până la 3,5 tone.
Județul Buzău, nordul județului Brăila și sudul județului Vrancea s-au aflat, de duminică, de la ora 15.00 și până duminică, la ora 21.00, sub cod rosu de viscol.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, Marius Sârbescu, circulația pe DN2 (E85) a fost reluată luni după-amiază, asigurându-se accesul pentru cazurilor de urgență și autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, care se aflau în filtre de mai mult timp. Mașinilor le este permis să plece în coloană, câte 15-20, cu antemergător, în mod controlat și alternativ.
Și în județul Vrancea, circulația a fost reluată pe DN 2 (E 85), fără a exista restricții.
În județul Buzău, la ora transmiterii acestei știri sunt încă izolate orașele Buzău și Râmnicu Sărat, Pogoanele, dar și 55 de comune cu satele arondate, în timp ce cinci localități sunt nealimentate cu energie electrică.
De asemenea, 24 de drumuri județene sunt în continuare blocate de nămeți, iar unul este închis preventiv de autorități. Totodată, drumurile naționale DN 1 B Buzău-Ploiești, DN 2 B Buzău-Brăila, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila, DN 2 C Buzău-Slobozia rămân închise. Pe DN 10 Buzău-Brașov se circulă, însă li se permite accesul doar mașinilor cu masa sub 7, 5 tone.
Între timp, în județul Buzău continuă misiunile de salvare a oamenilor. O autospecială cu șenile din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău s-a deplasat, luni, în comuna Vadu-Pașii pentru preluarea unui pacient cu fractură la un picior. Apoi, o autospecială cu șenile împreună cu o autospecială pentru primă intervenție și comandă dislocată de la ISU Mureș, cu lucrători din cadrul Electrica, a mers în localitatea Voetin pentru remedierea unor avarii la stația de pompare care asigură alimentarea cu apă a municipiului Râmnicu Sărat. De asemenea, efective din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv 98 de cadre cu 9 autovehicule acționează la Râmnicu Sărat pentru deblocarea căilor de acces.
Două cazuri medicale s au înregistrat și în localitatea C A Rosetti, de unde un echipaj al Serviciului Rutier care acționa pe DN 2B a preluat o fată în vârstă de 8 ani, diagnosticată cu apendicită acută și un băiat în vârstă de 5 ani, diagnosticat cu laringită, cu febră de peste 38 de grade. Cei doi copii, însoțiți de asistenta de la cabinetul medical din comună, mama unuia dintre ei și o farmacistă, au fost transportați cu autospeciala de poliție la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























