Dosarul privind retrocedările satului Nadăș. O parte a proprietăților familiei Colțeu, sub sechestru

Dosarul privind retrocedările satului Nadăș. O parte a proprietăților familiei Colțeu, sub sechestru
Dosarul privind retrocedările satului Nadăș. Mai multe proprietăți ale familiei Colțeu din Nadăș, care a dobândit aproape tot extravilanul satului, au fost puse sub sechestru, a declarat, marți, procurorul-șef al DNA Timișoara, Tamas Schiffbeck, dosarul vizând presupuse infracțiuni de corupție cu un prejudiciu de peste 20,9 milioane de euro.
Dosarul privind retrocedările satului Nadăș. "Au fost ridicate mai multe documente în urma perchezițiilor de marți de la birourile notariale și de la ocolul silvic aparținând familiei Colțeu. De asemenea, a fost pus sechestru pe o parte din proprietățile familiei Colțeu, iar mâine (miercuri - n.r.) procurorii se vor întoarce la Nadăș și vor continua cercetările. Urmează să fie pus sechestru și pe alte proprietăți ale familiei Colțeu", a declarat corespondentului MEDIAFAX procurorul-șef al DNA Timișoara, Tamas Schiffbeck.
El a precizat că în această săptămână vor fi chemate la audieri "cinci persoane fizice și una juridică", cel mai probabil un notar.
"Au fost chemate la audieri cinci persoane fizice și o persoană juridică în urma perchezițiilor de marți. Acestea vor fi audiate zilele următoare", a afirmat Schiffsbek.
În 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soților Viorica și Mihai Colțeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei județene și Comisiei locale Tauț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanța a dispus reconstituirea în favoarea reclamanților a dreptului de proprietate în natură pentru suprafața totală de 8.762 hectare de teren și pădure, împreună cu clădirile sau alte construcții aflate pe acestea.
Inițial, atât Comisia locală Tauț, cât și Comisia județeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soții Colțeu.
Împotriva sentinței Judecătoriei Ineu au declarat recurs Comisia județeană și Direcția Silvică Arad, iar acțiunea a fost admisă de Tribunalul Arad, care motiva că reclamanții Viorica și Mihai Colțeu, prin Ecaterina Mairovitz (de la care au beneficiat de certificatul de moștenitori), nu au calitatea de persoane îndreptățite să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu au vocație succesorală.
Cu toate acestea, un alt complet de la Tribunalul Arad a admis, ulterior, o contestație în anulare formulată de soții Colțeu, devenind valabilă și irevocabilă sentința nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu.
Astfel, în 2009, soții Colțeu au reușit să intabuleze suprafața dobândită în Cartea Funciară, adică tot extravilanul satului Nadăș, cu 1.200 de locuitori.
În 2012, fiica împroprietăriților, Simona Ilieș, declara că părinții săi au obținut dreptul de proprietate prin moștenire de la o vecină, o bătrână evreică, Ecaterina Mairovitz, care a murit la vârsta de 93 de ani.
În noiembrie 2012, neînțelegerile dintre unii localnici și familia Colțeu au culminat în momentul punerii în aplicare a unei sentințe de evacuare a unei familii. Peste 30 de localnici s-au adunat atunci pentru susținerea celor care locuiau în gospodăria ce urma să fie evacuată.
Familia Colțeu a mers atunci cu un buldozer pe o pășune unde exista un adăpost pentru ciobani și animale, intenționând evacuarea terenului. Jandarmii și polițiștii au intervenit pentru a se evita conflictele între părți, iar evacuările nu au fost puse în practică.
Localnicii au susținut, de-a lungul proceselor, că jumătate din suprafețele obținute de Colțeu intraseră în proprietatea sătenilor din Nadăș în urma reformelor agrare de dinainte de 1918, din timpul Imperiului Austro-Ungar, și în urma reformei agrare din anul 1921.
În februarie 2013, Prefectura Arad, Direcția Silvică și o parte dintre localnici s-au adresat Judecătoriei Ineu, cerând revizuirea sentinței din 2006, sătenii afirmând că au intrat în posesia unor documente de arhivă care ar demonstra că familia Colțeu nu ar fi trebuit să obțină terenurile. "Aici vorbim de înscrisuri care arată atât că moștenitorul de drept al terenurilor era o altă persoană decât cea stabilită de instanță și care a transmis ulterior, prin moștenire, drepturile litigioase familiei Colțeu, cât și faptul că suprafețele atribuite prin sentință sunt mult mai mari decât cele din documente", declara avocatul Stelian Lupu.
Instanța a respins solicitarea câteva luni mai târziu, dar s-a declarat recurs, care a fost respins în septembrie 2013.
O lună mai târziu, Prefectura Arad a depus la Judecătoria Ineu o nouă cerere de revizuire a sentinței din 2006, afirmându-se că există probe noi în acest caz. "Cererea de revizuire are la bază noi probe care ar putea determina revizuirea sentinței, alte probe decât cele pe care s-a întemeiat precedenta cerere de revizuire, respinsă de instanțele de judecată", declara purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Lucian Cozma.
În 28 octombrie 2013, Prefectura anunța că a depus la ICCJ o cerere de strămutare a procesului privind revizuirea sentinței. Cererea a fost aprobată, iar procesul este pe rol la Judecătoria Făgăraș și are termen miercuri.
Conform unui comunicat de marți al DNA, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către mai multe persoane, a unor infracțiuni de corupție cu un prejudiciu estimat la peste 20.971.503 de euro și 296.942 de lei.
Potrivit sursei citate, ca urmare a autorizării de către instanța competentă au loc verificări și percheziții în cinci locații din județul Arad, urmând să fie ridicate documente privind hotărârile instanțelor legate de retrocedarea unei suprafețe de peste 8.000 de hectare de teren.
DNA mai precizează că în acest caz procurorii beneficiază de sprijin din partea SRI și din partea ofițerilor de poliție din cadrul IPJ Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor.
Surse judiciare declarau că perchezițiile au loc la două cabinete notariale din Arad și la ocolul silvic privat din satul Nadăș care aparține familiei Colțeu, cea care a câștigat în instanță retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul satului.
Conform surselor citate, procurorii DNA Timișoara i-au anunțat pe membrii familiei Colețu că va fi pus sechestru asigurător pe toate bunurile acestora, inclusiv pe conturi și pe cele 8.700 de hectare de teren care le-au fost retrocedate.
Stelian Lupu, avocatul care reprezintă un grup de săteni din Nadăș ce au cerut revizuirea sentinței prin care a fost împroprietărită familia Colțeu, a declarat, marți dimineață, corespondentului MEDIAFAX că perchezițiile procurorilor DNA au loc în urma unei plângeri penale formulate de el, în numele localnicilor, în anul 2012, plângere care a fost depusă la Parchetul instanței supreme, dosarul fiind transmis ulterior către DNA.
Potrivit lui Stelian Lupu, în această plângere localnicii spun că familia Colțeu nu avea dreptul să moștenească terenurile pentru că proprietarul inițial de la care ar fi moștenit averea Ecaterina Mairovitz, cea care ulterior a transmis drepturile ligitioase familiei Colțeu, nu mai deținea acele pământuri din anul 1939.
"În acel an a existat o licitație publică judecătorească, iar toate suprafețele au fost cumpărate de către Societatea Forestieră Nadăș. Există documente în acest sens, iar licitația este menționată inclusiv în cărțile funciare ale terenurilor. Ne întrebăm cum a fost posibil ca judecătorii să nu țină cont de aceste documente, așa cum nici Prefectura, și nici Direcția Silvică Arad nu au luat în seamă existența lor, deși teoretic apărau interesele statului", a declarat avocatul Lupu.
El a precizat că la Societatea Forestieră era acționar, cu 81%, un cetățean român.
În plângere, sătenii reclamă și o posibilă falsificare a numerelor topografice ale terenurilor și modul de intabulare a acestor suprafețe.
De asemenea, sătenii au mai reclamat modul în care s-au făcut executări silite "care se refereau la terenuri libere, dar în realitate acestea erau ocupate și de case ale oamenilor".
Procurorii DNA au ridicat, marți după-amiază, cutii cu documente de la birourile familiei Colțeu din Nadăș, care a dobândit aproape tot extravilanul satului, iar membrii familiei vor fi invitați la audieri, în dosarul care vizează infracțiuni de corupție cu un prejudiciu de peste 20,9 milioane de euro și 296.942 de lei
Procurorii au plecat de la sediul SC Ocolul Silvic Privat Nadăș după opt ore de când au descins în localitate, ridicând din clădirea de birouri câteva cutii cu documente.
Familia Colțeu a fost văzută părăsind sediul ocolului odată cu anchetatorii, în mașina personală, dar încadrată de mașini ale procurorilor și polițiștilor. Cu toate acestea, surse din rândul anchetatorilor afirmă că familia Colțeu nu a fost dusă la DNA, iar acțiunile de marți ale procurorilor la Nadăș și la birouri notariale din Arad au avut ca unic scop ridicarea de înscrisuri și alte documente, fără a fi audiate persoane.
Potrivit surselor citate, membrii familiei Colțeu urmează să fie invitați la audieri la sediul DNA Timișoara.
În timpul prezenței anchetatorilor la Nadăș, în localitate nu au fost semnalate incidente, doar câțiva localnici adunându-se pentru a urmări din curiozitate desfășurarea acțiunilor.
Localnicii au declarat că speră că cercetările care vor avea loc în acest caz vor conduce, în cele din urmă, la anularea sentinței prin care au pierdut terenurile în anul 2006.
"Sperăm că se va anula sentința de retrocedare și implicit sentința de intabulare. Eu cred că șansele sunt foarte mari. În acest caz a fost stabilit și un prejudiciu, ceea ce ne face să credem că există dovezi privind neregulile comise pe parcursul proceselor și care au fost semnalate de noi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, avocatul care reprezintă un grup de săteni din Nadăș, Stelian Lupu.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























