De la Clujul neștiut la Clujul bântuit nu e decât un pas. Există chiar imobile cu câte două fantome la activ, precum Biblioteca Centrală Universitară. Și asta nu o spunem pentru a-i speria pe tinerii studioși.
Istoricul Vladimir Bogosavlievici relatează legenda, sau mai degrabă legendele locului: "O fată, Ana o chema, fiica contesei Charlotta Wesselényi, a murit tânără, la 20 de ani, avea o boală incurabilă.
Legenda spune că era foarte frumoasă, foarte studioasă. Mama sa a cumpărat părculețul din fața bibliotecii, l-a cumpărat Charlotta. A făcut o donație bibliotecii, probabil în memoria fiicei sale. Și se spune că noaptea bântuie prin depozite: mai scârțâie o ușă, mai cade o carte veche, dar vechii bibliotecari spuneau că aud noaptea zgomote.
Mai este o legendă cu un bibliotecar, Iózsef, care era într-o contradicție cu directorul instituției de atunci și, în timpul Primului Război Mondial, a fost pus pe lista recrutărilor.
Acesta, care ura războiul, până la urmă s-a sinucis, ca să nu fie recrutat ca soldat în Armata Imperială Austro-Ungară. Și aici se spune că stafia acestui bibliotecar ar bântui noaptea prin depozitele bibliotecii numită astăzi Lucian Blaga".
Bibliotecarul Győrfi Dénes de la BCU a ascultat și el povești de groază de la mai vârstnicii săi confrați, care au auzit nu odată zgomote ciudate din sălile aparent pustii. Cercetările sale nu au confirmat însă existența tinerei contese, răpusă prematur de o boală necruțătoare.
Așa că a ajuns la o concluzie surprinzătoare: "Ce am auzit, mai mult de la bibliotecarii mai în vârstă, cum că se aud zgomote ciudate prin depozit sau prin podul instituției.
Și oamenii spuneau că ar fi vorba despre o fantomă care umblă prin clădire și că ar fi fiica contesei respective. Nu am găsit nicio urmă cum că o membră a familiei Wesselényi ar fi murit în timpul studenției.
Dacă nu cumva cele două legende, familia Wesselényi și sinuciderea bibliotecarului respectiv, nu știu dacă nu s-au întrepătruns la un moment dat.
În 1914, și bibliotecarii, ca și studenții, sau o parte din personalul universității din Cluj, au fost încorporați. Au ajuns pe front. Și atunci într-adevăr, un bibliotecar care de fapt a terminat teologia, care mulți ani a activat și ca preot, călugăr -, s-a sinucis.
El nu s-a sinucis atât de frica frontului, ci să nu fie pus într-o situație în care să fie nevoit să omoare pe cineva. Pentru că asta contravenea conștiinței sale".
Locurile bântuite au rămas până azi în memoria colectivă. Etnograful Ioan Toșa spune că erau asociate fie cu câte o răspântie, fie cu anumite zone blestemate.
Sau, în cazul morților, cu trecerea pe lumea cealaltă fără respectarea unor ritualuri obligatorii: "Trebuia ca muribundul să fie spovedit și să fie împărtășit de către preot.
Înainte de a muri, muribundul trebuie să-și ia rămas bun și să ceară iertare de la toți, pentru ca nu cumva sufletul bolnavului după ce moare să meargă neiertat pe lumea cealaltă.
Sursa: rador.ro
