Cinci persoane suspectate că au furat autoturisme și bunuri din locuințe au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții desfășurate, luni, în Timiș și Caraș-Severin, polițiștii găsind la locuințele acestora un autoturism, precum și mai multe obiecte care ar putea proveni din furturi.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Timiș, polițiștii au găsit, în urma a șase percheziții desfășurate în județul Timiș și a alteia în Caraș-Severin, un autoturism, mai multe electronice, aproape o sută de perechi de încălțăminte și alte bunuri despre care există suspiciunea că provin din furturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, pe parcursul investigațiilor, polițiștii au stabilit că, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, suspecții ar fi sustras două autoturisme din municipiul Timișoara și ar fi comis un furt dintr-o societate comercială și unul dintr-o locuință, în același municipiu, se arată în comunicat.
În urma perchezițiilor, cinci persoane au fost duse la audieri la sediul Poliției Județene Timiș, iar în urma audierilor cei cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Timișoara cu propunere de arestare preventivă.
Toate bunurile găsite de polițiști la domiciliile persoanelor suspectate au fost confiscate.
De asemenea, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului în acest caz.