Doi bărbați din Timișoara au fost tâlhăriți, după ce au apelat la serviciile unei prostituate.
Cei doi bărbați au fost atacați de tâlhari, imediat după ce au întreținut relații intime cu femeia. Agresorii, doi tineri de 17, respectiv, 24 de ani, erau prieteni ai prostituatei.
Victimelor li s-au furat banii, telefoanele mobile, dar și un ceas, scrie presa locală.
"Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, bănuiții cu vârste între 17 și 24 de ani, ar fi deposedat prin violență doi bărbați de bani, telefoane și un ceas. Persoanele vătămate ar fi contactat o tânără de 20 de ani pentru a beneficia de favoruri sexuale și, în urma unor neînțelegeri, acestea ar fi fost agresate și deposedate de bunuri de către bănuiți", au precizat polițiștii.
"Prejudiciul cauzat este estimat la 2500 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, unul dintre bănuiți fiind cercetat și pentru proxenetism, existând suspiciuni că ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către tânăra de 20 de ani", au adăugat oamenii legii.
Atât agresorii, cât și tânăra prostituată au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.