Locale· 2 min citire

Bărbat condamnat la cinci ani de închisoare după ce a violat-o pe bunica soției sale

Bărbat condamnat la cinci ani de închisoare după ce a violat-o pe bunica soției sale

Bărbat condamnat la cinci ani de închisoare după ce a violat-o pe bunica soției sale

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 ian. 2014, 21:14

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Tanacu, județul Vaslui, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru viol, după ce a abuzat-o sexual pe bunica soției sale, o femeie de 80 de ani, care a ajuns în stare gravă la spital din cauza traumelor suferite.

Magistrații Judecătoriei Vaslui l-au condamnat la cinci ani de închisoare pe Petruț Chelaru, care, la începutul lunii noiembrie 2013, a violat o bătrână de 80 de ani, care era bunica soției sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit rechizitoriului prezentat în instanță de către procurori, violul s-a petrecut în casa nepoatei, pe care bătrâna i-o lăsase acesteia moștenire, victima fiind ținută de mâini și obligată de bărbatul de 40 de ani să întrețină relații sexuale.

Anchetatorii susțin că femeia de 80 de ani s-a dus în vizită la nepoata sa, unde a rămas pe timp de noapte din cauza stării precare de sănătate care nu-i mai permitea să se întoarcă acasă. La un moment dat, bărbatul a început să provoace scandal, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, motiv pentru care soția acestuia a plecat de acasă, dormind la o vecină.

Pe parcursul nopții, Petruț Chelaru s-a trezit și s-a dus în camera bătrânei, pe care a abuzat-o sexual. Dimineață, nepoata femeii a revenit la domiciliu și, în pofida celor povestite de bunica sa, nu a reclamat nimic Poliției pentru că nu a crezut-o pe bătrână. Abia după aproape o săptămână, nepoata a decis să îl cheme pe medicul de familie, având în vedere că femeia de 80 de ani se simțea rău.

În urma consultației, medicul a decis să sune la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță, bătrâna fiind transportată în stare gravă la spital.

Sesizați de către medicul din Tanacu, polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz, bărbatul de 40 de ani fiind reținut pe bază de ordonanță. Ulterior, acesta a fost prezentat de procurorul de caz în fața instanței, magistrații Judecătoriei Vaslui emițând mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzația de viol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale