O anchetă internă a fost demarată la Spitalul Județean Târgoviște, după ce un bărbat de 27 de ani a murit din cauza gripei porcine.
Bărbatul originar din localitatea dâmbovițeană Săciuieni s-a prezentat la spital în urmă cu câteva zile, cu simptome de răceală. Pacientul era în stare stabilă, însă în mai puțin de o săptămână de la internarea sa a decedat.
Acum, familia acestuia susțin că de vină pentru moartea lui sunt medicii, pe care îi acuză de neglijență în serviciu. Mai mult, soția tânărului susține că deși a cerut transferul bărbatului la un spital din București, doctorii din Târgoviște au refuzat, relatează presa locală.
În urma acestor acuzații, o anchetă a fost demarată la unitatea medicală.
"Este o anchetă medicală foarte amplă în cadrul spitalului, concluziile le vom prezenta într-un raport detaliat. S-a confirmat astăzi (miercuri, n.r.), au sosit rezultatele, din nefericire a fost vorba despre gripa de tip AH1N1. Rudele pacientului nu au dorit autopsie și nu au solicitat alte date sau alte detalii (...). Ancheta vizează tot, de când a venit în spital, modul în care a fost tratat, în ce a constat actul medical, pe minute!, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgoviște, Elena Firoiu.