Riscul de a face o afecțiune cardiovasculară crește după vârsta de 40 de ani la bărbați și după 50 la femei. Însă dacă o persoană are o rudă de gradul 1 cu o astfel de afecțiune, pericolul crește chiar după vârsta de 20 de ani.
În aceste condiții vizita la un specialist cardiolog devine obligatorie pentru a calcula riscul de boală și pentru a stabili un program care să prevină o afecțiune gravă.
Conform cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, 17,7 milioane de oameni din întreaga lume își pierd anual viața din cauza bolilor cardiovasculare.
De altfel, acestea sunt și prima cauză de deces la nivel global. Persoanele cu părinți, frați sau bunici cu astfel de afecțiuni au un risc crescut de a suferi de o afecțiune cardiovasculară de-a lungul vieții.
Însă un cuvânt important de spus în declanșarea bolilor îl au fumatul, excesul de grăsimi animale, obezitatea, stresul, abuzul de alcool, hipertensiunea, valorile crescute ale colesterolului, trigliceridelor și glicemiei.
În multe cazuri, bolile cardiovasculare nu dau simptome decât în stadii avansate. ''Aceste persoane se simt bine, nu se confruntă deloc cu simptome supărătoare. Totul e în regulă, nu există dureri sau tulburări respiratorii.
Dar când ajung la cardiolog, iar acesta aplică anumite tehnici, face anumite măsurători ale fluxului sanguin, evaluează circulația sângelui prin vase și calculează riscul cardiovascular, analizând și grăsimile din sânge, glicemia, tensiunea arterială și mulți alți parametri, atunci există posibilitatea să iasă la iveală anumite probleme cardiovasculare. Iar aceste situații sunt în proporție de 40 la sută în practica noastră curentă”, afirmă profesorul Sinan Dagdelen.
Persoanele care au rude de gradul 1 cu o boală cardiovasculară au un risc de 12 ori mai mare decât cele sănătoase, fără antecedente în familie. În cazul celor cu rude de gradul 2, riscul e de 2, 3 mai mare.
Mai multe despre ucigașul tăcut puteți găsi AICI.