Traficul prin PTF Giurgiu a fost îngreunat în ultimele 24 de ore ca urmare a unor restricții impuse de autoritățile bulgare, iar ITPF Giurgiu a luat toate măsurile pentru reducerea timpilor de așteptare și recomandă participanților la trafic și folosirea celorlalte zece puncte de trecere a frontierei la granița cu Bulgaria.
"Urmare a unor restricții impuse de autoritățile bulgare pe teritoriul statului vecin privind unele verificări suplimentare pentru persoane, traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu a fost îngreunat, miercuri, 16 august, motiv pentru care, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competență pentru reducerea timpilor de așteptare și efectuarea unui control operativ fiind suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care efectuează controlul documentelor și numărul arterelor de control', se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.
Potrivit Poliției de Frontieră, timpul de așteptare pentru autoturisme la ieșirea din țară prin PTF Giurgiu este de 40 de minute și de 30 de minute pe sensul de intrare în țară, iar pentru camioane timpul de așteptare la controlul de frontieră la ieșirea din România este de 90 de minute, iar pe sensul de intrare în România, de 30 de minute.
ITPF Giurgiu recomandă persoanelor care intenționează să iasă din țară sau să intre în România, prin Bulgaria, folosirea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internațional și reamintește faptul că, la granița cu Bulgaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei în regim internațional pentru persoane, autoturisme și camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct.
Pe raza județului Constanța funcționează PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir. Pe raza județului Călărași este funcționat PTF Călărași, în județul Giurgiu, PTF Giurgiu, pe raza județului Teleorman funcționează PTF Turnu Măgurele și PTF Zimnicea, iar în județul Dolj sunt deschise PTF Calafat și PTF Bechet.