Smiley se află pe primul loc în topul celor mai difuzați artiști români, câștigând, în 2014, peste 130.000 de lei, potrivit datelor centralizate de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), în urma celor două repartiții anuale.
Reprezentanții CREDIDAM au organizat vineri o conferință de presă în care a fost prezentat clasamentul celor mai bine plătiți artiști din România, în 2014, sumele repartizate acestora, precum și alte probleme cu care se confruntă organizația în colectarea drepturilor de autor.
La eveniment au participat Ștefan Gheorghiu, director general CREDIDAM, Mihai Cernea, președinte al Consiliului Director CREDIDAM, Iulian Vrabete, vicepreședinte al Consiliului Director CREDIDAM, Gheorghe Turda, președinte al Comisiei Permanente Speciale privind accesul la informații, și Carmen Tănase, membru în Comisia Permanentă Specială privind accesul la informații.
Astfel, la conferința de presă au fost prezentați cei mai difuzați artiști ai momentului, care sunt membri CREDIDAM, clasamentul reflectând drepturile bănești repartizate de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți acestora, conform volumului difuzării interpretării lor de utilizatorii din diverse medii: televiziune, radio, cinema, cablu, copie privată, ambiental, internet.
Pe primul loc în acest top se situează interpretul de muzică pop Smiley, cu încasări de peste 130.000 de lei, urmat de Connect-R, care a obținut peste 120.000 de lei, iar interpretul de muzică folk și actorul Mihai Mărgineanu se află pe poziția a treia, cu încasări de peste 100.000 de lei.
Topul este completat, în ordine, de Matteo (peste 100.000 de lei), Mihai Bobonete (peste 100.000 de lei), Daniel Deneș, membru al formației Fly Project (peste 90.000 de lei), Tudor Ionescu, membru al formației Fly Project (peste 85.000 de lei), Andra (peste 82.000 de lei), Loredana Groza (peste 74.000 de lei), DJ Sava (peste 67.000 de lei), Lora (peste 60.000 de lei), precum și membrii formației Holograf - Dan Bittman, Romeo Dediu, Octav Furtună, Emilian Petroșel, Iulian Vrabete -, cu încasări de peste 58.000 de lei fiecare.
În ceea ce privește interpreții de manele, Ștefan Gheorghiu a spus că aceștia nu se află în top, în primul rând pentru că aceștia sunt difuzați în special pe postul Taraf TV, care îi aparține lui Silviu Prigoană și care "nu plătește", CREDIDAM având "o problemă în instanță" cu acesta, iar, în al doilea rând, "vremea manelelor a trecut".
Citește mai mult pe mediafax.ro