Testele de personalitate vizuală pot fi moduri interesante și incitante de a descoperi cum interpretează creierul nostru informațiile și ce ar putea însemna aceasta în ceea ce privește obiceiurile și preferințele noastre personale.
Psihologul britanic Richard Gregory, care a fost și profesor de neuropsihologie la Universitatea din Bristol, a realizat un experiment numit „masca goală”. Potrivit specialistului, percepția vizuală a creierului se bazează pe procesarea de sus în jos și aproape 90% din informațiile pe care ochii noștri le percep pentru prima dată se pierd în momentul în care ajunge la creier. De aceea, mintea trebuie să facă cea mai bună presupunere pe baza experiențelor trecute și a amintirilor legate de cunoașterea obiectului observat. În exemplul său cu masca rotativă a lui Charlie Chaplin, dr. Gregory a explicat că percepem partea goală a măștii ca fiind proeminentă și că o vedem că se rotește în direcția opusă, pe baza așteptărilor minții cu privire la modul în care ar trebui să arate și să apară imaginea. Mintea nu este obișnuită să vadă fețe inversate, dar are o cantitate enormă de date despre cum arată fețele umane obișnuite, așa că acest lucru ne face să vedem ceva diferit de ceea ce există de fapt.
Ceea ce mintea noastră percepe mai întâi poate fi legat și de anumite asociații subconștiente, care sunt conectate la părți ale personalității noastre. În următorul test vizual, acordă atenție primului animal pe care-l vezi prima dată când ai privit imaginea, apoi află ce spune acesta despre tine.
Ce ai văzut mai întâi?
Două pisici
Pisicile au fost asociate mereu cu înțelepciunea, spiritualitatea, deoarece natura lor calmă poate reprezenta liniștea interioară și stăpânirea de sine. În vremea Egiptului Antic, pisicile erau onorate ca ființe magice, divine.
Dacă ai văzut pentru prima dată cele două pisici cu inima între ele, atenția ta asupra detaliilor este destul de mare, deoarece imaginea este mai dificil de deslușit prima oară.
Dacă ai văzut pentru prima dată cele două pisici îndrăgostite, aceasta poate implica pasiunea ta, o legătură frumoasă pe care o ai cu un prieten sau cu un membru al familiei. Pisicile tind să fie nocturne, iar compania pe care o cauți poate fi găsită în ultimele ore după muncă: o cină plăcută, o seară în oraș cu prietenii sau petrecerea timpului cu persoana iubită.
De asemenea, tinzi să fii mai rezervat și mai selectiv când vine vorba de persoanele apropiate din viața ta, în același mod în care pisicile se joacă doar cu anumite persoane. Interesul lor este limitat și tind să plece după câteva minute de joacă. Nivelul ridicat de dezvoltare personală pe care l-ai atins poate fi greu de exprimat și de explicat altora care nu au trăit aceleași călătorii interioare ca tine. Acest lucru poate provoca uneori un dor profund de a fi înțeles de ceilalți. Ești suficient de înțelept să găsești căile potrivite să-i întâlnești pe cei asemenea ție.
Un câine
Câinii sunt loiali, curajoși, protectori și dezinteresați. Dacă vezi prima dată câinele înseamnă că ești unul dintre cei mai loiali oameni care știu, de asemenea, să se deconecteze și să se joace din când în când. Personalitatea ta face ca lumea să se împrietenească ușor cu tine, să se atașeze rapid de persoana ta și, în general, le este dor de tine când nu ești prin preajmă, chiar dacă n-o spun. Ai mai multe calități decât pot fi enumerate, iar cei care te cunosc cu adevărat, te iubesc.
Poți fi ajutorul de care ceilalți au nevoie și umărul pe care să plângă. Folosește-ți bunătatea pentru a fi amabil cu cei din jurul tău, deoarece tipul tău de energie este unul care îi poate ajuta pe alții să lase garda jos și să accepte ajutorul de care au nevoie.
Un studiu a constatat că aceia care au o „personalitate câine” tind să fie extravertiți, agreabili și conștiincioși. Conștiința implică tendința de a da dovadă de autodisciplină, de a îndeplini sarcinile și de a urmări scopul, dar sunt mai puțin spontani.
Sursă text: Clickpentrufemei.ro