Așezată la malul mării, Constanța nu avea cum să scape de flagelul prostituției, specific tuturor marilor orașe-porturi. Fenomenul a căpătat o asemenea amploare încât în 1879, când a fost elaborat primul regulament de administrare a Constanței, s-a introdus un capitol special “pentru femeile prostituate”.
Regulamentul impunea o serie de reguli clare de arondare, în funcție de indicațiile poliției, ale autorităților sanitare și școlare.
Aflăm din documentele citate de Constanța Veche faptul că bărbații nu au voie să patroneze bordeluri, iar acestea nu pot fi amenajate în vecinătatea bisericilor, a școlilor, a grădinilor publice și nu pot funcționa în hoteluri, birturi și cârciumi.
„Orice femeie va dori să deschidă o casă de prostituțiune se va adresa cu cerere către comisarul de culoare (zonele orașului erau identificate după culori - N.R.) și medicului orașului, cu arătarea lămurită a casei unde voiește a instala".
ZGOMOTELE "DE PLĂCERE", INTERZISE. LA FEL ȘI ȚINUTA INDECENTĂ
Regulamentul era foarte strict și în ceea ce privește comportamentul prostituatelor.
„Este poprit femeilor prostituate de a ședea la ferestrele deschise. (...) Este poprit femeilor prostituate de a se preumbla pe străzi îmbrăcate într-un mod indecent, sau a face zgomot prin casele lor cu bărbații ce frecventează asemenea localuri”.
Tot în documentele vremii se regăsește și raportul sanitar al medicului însărcinat să le controleze: „Numărul prostituatelor aflate astăzi înregistrate se ridică la 43, dar după terminarea sezonului descrește până ce ajunge la 25-28.(...) Supravegherea prostituției se face de poliție, însă mai toate boalele provin din prostituția cladestină. ", se arată în raport.
Medicul atrage atenția și asupra faptul că autoritățile par suspect de interesate în a trece cu vederea prostituția clandestină, de vreme ce o serie de reglementări în direcția combaterii fenomenului erau blocate la vot, de aproape trei ani, în consiliul comunal. "Sper că D. primar nu vă va sili a-i reaminti cât e de necesar un asemenea regulament, preciza medicul șef al Constanței.
Nu toți locuitorii orașului agreau ideea de a fi vecini cu casele de toleranță, astfel că mulți dintre ei se adresau primarului cerând mutarea lor spre marginea orașului. Atunci când nu aveau succes la polițaiul orașului și la primar se plângeau către prefectul județului. Dar primăria nu părea prea grăbită să mute aceste stabilimente, temându-se probabil de alte complicații.
