ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR. De Sfântul Valentin, florăriile fac față cu greu cererii mari de flori pentru soții și iubite. În Japonia însă sunt luați cu asalt producătorii de ciocolată, dar nu femeile primesc tablete și cutii cu bomboane, ci... bărbații, relatează AFP.
ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR. Toți bărbații au dreptul să primească ciocolată de Ziua Îndrăgostiților: în primul rând soții și iubiții, dar și șefii sau colegii. Va trebui ca ei să facă același lucru după o lună, cu ocazia 'Zilei Albe'.
Așa cum unele femei apreciază dragostea după mărimea buchetului de flori, bărbații japonezi evaluează sentimentele față de ei în funcție de raritatea, prețul sau originalitatea produselor de ciocolată primite de Sfântul Valentin.
ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR. În orice caz, Ziua Îndrăgostiților este un mare succes de piață. 'Vânzările din luna februarie reprezintă practic jumătate din cifra noastră anuală aferentă ciocolatei', a declarat AFP Takayuki Miyai, director comercial al magazinului Takashimaya. El recunoaște că anul trecut nu a fost foarte bun din cauză că oamenii erau încă deprimați după devastatorul tsunami din martie 2011 (soldat cu aproape 19.000 de morți și dispăruți), însă acest an se anunță mult mai promițător.
Ciocolata este o afacere foarte rentabilă în Japonia, prima piață asiatică, cu venituri de 8,5 miliarde de euro în 2012, potrivit firmei de audit KPMG. Arhipelagul nipon deține o poziție bună și pe piața mondială, estimată de KPMG la circa 100 miliarde de dolari (74,5 miliarde de euro), dominată încă de Europa occidentală, dar pe care apar noi gurmanzi asiatici precum China (+9% pe an) și India (+15%).
ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR. Ciocolata oferită de Sfântul Valentin a apărut la sfârșitul anilor 1950, când țara își revenea de pe urma înfrângerii din al Doilea Război Mondial. În timp ce în alte părți îndrăgostiții visau la parfumuri și bijuterii, ciocolata, cunoscută pentru capacitățile ei euforizante, s-a impus în Japonia ca limbaj al dragostei.
La 20 de ani după ce ziua ciocolatei se impusese, japonezii au inventat 'Ziua Albă', când bărbații trebuie să ofere iubitelor ceva neapărat alb.