Francezii din mai multe localități au avut parte de o surpriză diminețile trecute: apele unor râuri au devenit verzi peste noapte.
Deși fotografiile în care se văd răurile colorate în verde aprins par a fi prelucrate digital, ele sunt cât se poate de reale.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Apele acestora nu au fost poluate, ci colorate în mod intenționat de angajații de la Mediu (ONEMA) pentru a trage un semnal de alarmă. Aceștia se plâng că fondurile alocate sectorului pe care îl reprezintă sunt insuficiente, scrie The Local.
"Această acțiune este un semnal de alarmă. Pentru că nu poți spune că ecologia este o prioritate pentru țară, mai ales când vedem că resursele noastre au fost micșorate cu 10%", a explicat Patrick Chopin, de la ONEMA.
Yannick Pognart, inspector al ONEMA, a precizat totuși că respectivul colorant verde nu este periculos și nu poluează în niciun fel apa. În schimb, el atrage atenția oamenilor și, speră ecologiștii, îi face pe aceștia să înțeleagă efectele devastatoare pe care le poate avea poluarea răurilor.