Pe 25 decembrie 1989, evenimentul cel mai important l-a constituit judecarea, condamnarea la moarte și execuție a soților Ceaușescu. La Târgoviște, evenimentele au scăpat de sub control.
Fostul conducător Nicolae Ceaușescu și soția acestuia, Elena Ceaușescu, au fost asaltați și duși într-o cameră și judecați pentru faptele lor. Aceștia au fost acuzați de: genocid, subminarea economiei naționale, subminarea puterii de stat și acte de diversiune. Nicolae și Elena Ceaușescu nu au recunoscut în nici un moment legitimitaea procesului. La procesul restrâns pe care l-au avut cei doi conducatoris-a stabilit: pedeapsa cu moartea. Foștii lideri au fost împușcați cu sute de gloanțe, practic i-au făcut de nerecunoscut.
Cei doi soți comuniști nu au înțeles ce li se întâmpla.
Problema apare în momentul în care cei care le-au hotărât sentința la moarte nu au dorit un proces liber, într-o încăpere deschisă la care să participe și cetățenii. De ce le-a fost frică? Personal, mă gândesc că le-a fost teamă să nu fie condamnați ca cei doi.
Familia Ceaușescu merita un proces liber în care și populația României să aibe un cuvânt de spus, să le hotărască soarta deoarece cetățenii au fost cei care au trait modului de viață drastic implementat de Nicolae Ceaușescu. Ar fi fost un proces drept cu urmări clare. Poate cetățenii ar fi hotărât ca cei doi să fie închiși pe viața, nu uciși cu brutalitate. Da, soarta istoriei nu s-ar fi schimbat deoarece aceștia erau închiși, iar noul regim își avea cuvântul lui de spus.
Posibil Ceaușescu ar fi suferit mai mult dacă ar fi văzut cum lumea se bucură de libertate, ar fi fost martorul unor importante schimbări pentru istoria României.
Continuarea pe historia.ro