_74f9e32f71.jpg)
Îndrăgostită de poezia lui Eminescu, pe care o trăiește în calitate de Luceafăr feminin, inaccesibilă avansurilor bărbaților care încearcă să o cucerească, Lucia Caragea a debutat ea însăși ca poetă, mai întâi sub pseudonimul Lucia Codru / Lucia Codru Haiducu, apoi ca Lucia Alioth. Publică chiar un roman de poezii, „Noi, care nu simțim”, la Editura Tiparnița, în 1933, potrivit unui studiu publicat de Revista Intelligence a Serviciului Român de Informații.
Tatăl Luciei, Aristide Caragea, întreține o vastă corespondență cu un specialist britanic de la British Museum și, cel mai probabil, această relație cu mediul academic britanic a constituit cea mai bună ocazie de recrutare a prințesei Lucia, de către Secret Intelligence Service-ul britanic (MI6).
Descoperită de Serviciul Speciale de Informației al României ca fiind agentă MI6 și a Biroului 2 francez, prințesa a acceptat să devină agent dublu, sub coordonarea directa a șefului SSI, Mihail Moruzov.
Lucia Caragea figura în statele de plată ca „Doamna A” (Alioth), iar prin vastele relații din înalta societate și în lumea mondenă, Moruzov obținea informații despre diverse ținte care frecventau aceste medii.
Ulterior, însuși regele Carol al II-lea, venit la putere în 1930, i-a dat misiunea de a o supraveghea pe Regina-mamă, Maria, exilată la Balcic.
Sub acoperirea de doamnă de onoare, Lucia Caragea îi supraveghează corespondența și îi ascultă telefoanele reginei, pentru a detecta orice amestec în politică și a-l raporta imediat lui Carol.
Prințesa îi furnizează lui Carol al II-lea și informații valoroase în legătură cu „Garda de Fier”. După îndepărtarea și asanarea lui Moruzov de către legionari, prințasa s-a distanțat de noul șef al SSI, Eugen Cristescu și încearcă să reînnoade relația cuIntelligence Service-ul britanic.
Suspectată de activități ostile, ajunge să fie internată, la ordinul mareșalului Antonescu, în Lagărul de la Târgu-Jiu, în 1944, pentru „activitate dăunătoare intereselor şi siguranței Statului”. După lovitura de stat de la 23 august 1944, Lucia Caragea este eliberată, însă destinul i-a jucat o ultimă festă.
După abdicarea regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, mai multe rude ale ei au reușit să emigreze în Occident, însă Lucia Caragea este forțată să rămână în țară și moare în septembrie 1950, la București, la nici 56 de ani, cu averea confiscată de autoritățile comuniste pro-staliniste.
