Lifestyle· 2 min citire

Macaulay Culkin ar fi cheltuit 6000 de dolari lunar pe heroină. Ce spune actorul?

Macaulay Culkin ar fi cheltuit 6000 de dolari lunar pe heroină. Ce spune actorul?

Macaulay Culkin ar fi cheltuit 6000 de dolari lunar pe heroină. Ce spune actorul?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 iul. 2016, 18:49

Actorul Macaulay Culkin, cunoscut pentru rolul Kevin McAllister pe care l-a interpretat în primele două filme ”Singur acasă/ Home alone”, a negat într-un interviu acordat pentru The Guardian că ar fi cheltuit 6.000 de dolari pe lună pentru heroină, după patru ani de când tabloidele americane au publicat acea informație, scrie contactmusic.com, preluat de News.ro.

Informația potrivit căreia actorul ar fi cheltuit mii de dolari pe lună pentru heroină a apărut în anul 2012, într-o revistă americană.

În același interviu, Culkin a criticat sugestia că persoana care a transmis acea informație falsă ar fi făcut-o pentru a-l ajuta.

Întrebat dacă fanii aveau dreptate să fie îngrijorați pentru el, actorul, în vârstă de 35 de ani, a răspuns: ”Nu neaparat”.

”Sigur, când se întâmplă lucruri stupide – dar, nu, nu cheltuiam 6.000 de dolari pentru heroină în fiecare lună. M-a deranjat că tabloidele au împachetat totul într-o falsă și stranie îngrijorare”, a spus Macaulay Culkin.

Întrebat dacă are regrete în legătură cu traiectoria pe care a urmat-o cariera lui în ultima perioadă, Culkin a spus că nu ar face nimic diferit. ”M-a ajutat să devin persoana care sunt, iar eu mă plac, așa că nu aș schimba nimic”, a spus actorul.

El a adăugat că s-a obișnuit cu atenția pe care i-o acordă paparazzi, deși îi este greu să meargă la întâlniri.

”A fost așa pe tot parcursul vieții mele de adult. Adopți o atitudine de animal de pradă, supraveghezi întotdeauna orizontul. Este straniu la întâlniri, pentru că dai impresia că nu ești atent. Însă, am încetat să mai încerc să mă gândesc la mine însumi la persoana a treia, pentru că, altfel, aș înnebuni. Macaulay Culkin este acolo. Eu sunt Mac”, a mai spus Macauley Culkin.

Actorul a devenit cunoscut pentru rolul Kevin McAllister, în primele două filme ”Singur acasă/ Home Alone”. El a mai apărut în filme de succes, precum ”Richie Rich” și ”Unchiul Buck/ Uncle Buck”

Născut pe 26 august 1980 în New York, Macaulay Carson Culkin a mai jucat în filme și seriale precum ”My Girl/ Primul sărut” (1991), ”The Nutcracker/ Spărgătorul de nuci” (1993), ”Getting Even with Dad/ Micul santajist” (1994), ”Party Monster/ Petrecărețul” (2003), ”Foster Hall” (2004), ”Robot Chicken” (2005), ”Sex and Breakfast/ Terapie de cuplu” (2007) și ”Kings” (2009).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle